Îmbulzeala de la Permise a fost ţinută "în frâu" cu jandarmii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
permise Slatina

Pentru a evita examenul medical, care va fi obligatoriu din acest an la schimbarea permisului de conducere, băcăuanii s-au îngrămădit să îşi înnoiască actele.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bacău (SPCRPCIV) a prelungit programul de lucru în această perioadă, până la orele 20.00.

Am apelat la jandarmi pentru a face ordine, pentru că în acestă perioadă clădirea a fost arhiplină. Am stat şi peste program, pentru că mulţi solicitanţi erau veniţi din alte localităţi. Vineri se instalează noua aplicaţie de procesare a cererilor, ce va fi funcţională de sâmbătă, a declarat Constantin Mihăescu şeful SPCRPCIV Bacău.

Dacă anul trecut funcţionarii procesau aproximativ 100 de cereri pe zi, în ultima perioadă volumul de lucru a crescut de peste şase ori. Astfel, de pe data de 4 ianuarie şi până în prezent peste 6000 de cereri de preschimbare a permiselor auto au fost implementate în judeţul Bacău.

Precizăm faptul că, potrivit legislaţiei,  permisele de conducere eliberate anterior datei de 19 ianuarie 2013 îşi păstrează valabilitatea administrativă până la data expirării menţionate în acestea, în funcţie de categoria deţinută. Aceste documente sunt recunoscute şi valabile în tot spaţiul european, iar taxa de eliberare, în valoare de 68 de lei, rămâne neschimbată. Astfel permisele auto care au fost emise în perioada anterioară şi sunt în termenul de valabilitate administrativă nu trebuie preschimbate ca urmare a aplicării modificărilor legislative începând cu data de 19 ianuarie a declarat Carmen Cioltan, director al Cancelariei Prefectului.
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite