Teatrul Hirschl, clădirea de patrimoniu care ar putea fi redată circuitului cultural
0
În municipiul Arad există cel mai vechi teatru din ţară, care se degradează pe zi ce trece. Teatrul Vechi este una din clădirile patrimoniu din Arad, care a făcut istorie de-a lungul a sute de ani.
Teatrul Vechi a fost construit în anul 1817 în stil baroc la iniţiativa comerciantului de origine vieneză Iacob Hirschl. Acesta a fost un negustor textilist care a venit de la Viena, la Arad în anul 1787 şi a ajuns în scurt timp unul dintre cei mai prosperi oameni ai oraşului.â
El a intenţionat să construiască un teatru şi s-a adresat oficialităţilor, dar a fost refuzat pe motiv că numai de la Viena ar fi putut primi această aprobare. În 1812, Hirschl a ajuns în faţa împăratului, şi-a susţinut cauza, a primit aprobarea necesară, iar Teatrul a fost construit şi deschis în anul 1817.
„Această clădire trebuie socotită drept primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul ţării noastre” a declarat Bujor Buda, preşedinte al Asociaţiei ProUrbe Arad. În Teatrul Hirschl a ajuns şi poetul Mihai Eminescu.
În cadrul unui turneu în Transilvania, în perioada 1-27 august 1868, trupa Pascaly a susţinut 7 spectacole în Arad, conform programului stabilit cu oficialităţile şi încă două, la cererea publicului.
Pe afiş a apărut numele lui Mihai Eminescu, dar nu se ştie exact ce rol a avut poetul în turneu. Pentru că nu este menţionat în cronicile dramatice, se presupune că marele poet a avut roluri episodice sau a îndeplinit funcţia de sufleur. Teatrul arădean a fost extrem de apreciat. De pildă, Iosif Vulcan a venit special la Arad pentru a vedea prima oară un teatru românesc.
În perioada comunistă, Teatrul Hirschl a nu a avut o soartă prea bună. În anii 1980, cineva din conducerea superioară a Partidului Comunist Român a pus ochii pe clădirea aflată într-o zonă centrală a oraşului şi au fost făcute planuri de construcţie pentru un bloc mic, cu camere mai spaţioase, numai bun pentru fruntaşii partidului.
Dar, Teatrul este o clădire de patrimoniu şi nici măcar comuniştii nu au decis demolarea lui. Însă a fost adoptată o altă metodă: nu au mai fost alocate fonduri pentru reabilitare, nu au mai făcut lucrări de consolidare şi clădirea a fost lăsată să cadă singură. Teatrul Hirschl nu le-a îndeplinit dorinţele comuniştilor şi nu a căzut. A venit Revoluţia din 1989 şi arădenii au sperat că situaţia va fi alta.
Conducerea municipiului a avut alte priorităţi, iar Teatrul Hirschl a rămas în paragină. Consiliul Judeţean Arad a reuşit să obţină în urmă cu mai bine de zece ani o finanţare din Austria, de peste 200.000 de mărci germane pentru restaurarea clădirii. Însă, când să înceapă restaurarea, Primăria Arad şi-a revendicat în instanţă clădirea. Procesul s-a terminat, dar finanţarea a fost pierdută. A apărut o altă finanţare, dar au apărut şi moştenitori, iar procesele au reînceput.
Mişcarea Arădeană şi întreaga societate civilă militează pentru conştientizarea publicului cu privire la semnificaţia culturală, socială şi economică a patrimoniului şi la responsabilitatea autorităţilor privind protecţia legală a acestuia. Actualii proprietari ai clădirii, care au intrat în posesia imobilului în anii 2000, spun că nu îşi permit să reabiliteze această clădire, motiv pentru care sunt de acord să o vândă Municipalităţii.
„Vom încerca să alocăm mai multe fonduri pentru cultură având în vedere că vrem să fim Capitală Culturală Europenă”, spun reprezentanţii Primăriei Arad.
Vă mai recomandăm: FOTO Destinul castelelor din Arad: Unul a fost reabilitat de către proprietar, iar celelalte lăsate în paragină sau transformate în spitale
Reabilitarea teatrului de vară din Craiova, rămas în paragină, costă aproximativ 3 milioane de lei




