Săptămâna cu patru spectacole de teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru spectacole de teatru sunt oferite în această săptămâna la preţul unui 5 lei. Marţi, joi, sâmbătă şi duminică sunt zilele în care arădenii pot  (re)vedea spectacolele „Zero”, „Tăietura”, „Minotaurul” şi „Domnişoara Nastasia”.

Seria spectacolelor acestei săptămâni este deschisă de actorul Sorin Calotă, cel care, marţi seara, de la ora 19.00, va prezenta spectacolul „Zero”, în Drama’S Club (clubul de la parterul teatrului – fostul local Gaya). Inspirat din „Însemnătrile unui nebun“, de N. V. Gogol, „Zero” este un spectacol gândit şi realizat exclusiv de Sorin Calotă, cel care a fost sedus de un pasaj al scrisorii adresate de Gogol lui  Şevâriov, în aprilie 1847:

„Cum să-l scot de prost pe diavol? De foarte mult timp nu fac decât să mă străduiesc pentru ca, citindu-mi scrierile, omul să-şi poată râde de diavol după pofta inimii“. Realizat la zece ani de la debutul său pe scena arădeană, „Zero” reprezintă o reală provocare pentru Sorin Calotă: „Am inceput să lucrez la acest spectacol cu ceva timp în urmă când am trăit sentimentul ratării pe toate planurile. Am căutat un text care să se apropie cât ce cât de acest subiect şi am găsit în Poprişcin Aksenti Ivanov un bun corespondent. «Zero» vorbeşte despre ratare şi un posibil nou început“.

Făcând apel deopotrivă la delicateţe şi forţă, la pasiune şi ignorare, la dorinţă şi delăsare, acest spectacol reuşeşte pe deplin să ne demonstreze că limita dintre „normal“ şi „anormal“, dintre „realitate“ şi „imaginar“ este cu totul şi cu totul relativă, claritatea demarcaţiei ţinând strict de „creionul“ care trasează linia, deci de $subiectivism. ZERO este un spectacol care merită a fi văzut, care cheamă şi răscoleşte. Marţi seara, de la ora 19.00,în Drama’S Club.

Vă mai recomandăm: Luna Plină de Teatru – primul proiect de amploare al teatrului arădean, din 2014

VIDEO Lună plină pentru devoratorii de teatru

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite