UPDATE Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Turul doi în Arad. Prezenţă finală 61,5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Electoral Central (BEC) va monitoriza dacă alegătorii se vor înghesui sau nu să voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale 2014. Primele estimări privind prezenţa la urne vor fi date la ora ora 11.30, apoi, din trei în trei ore, pe tot parcursul zilei de duminică. În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, s-au prezentat la urne puţin peste jumătate din românii cu drept de vot.

UPDATE 22:20 La nivelul judeţului Arad au fost la vot 241.655 de alegători. Cu 47.223 mai mulţi decât în turul I. Astfel, procentul de participare la vot a fost de 61,5%, faţă de 49,48%, cât a fost în urmă cu două săptămâni. 

UPDATE 20: 15 Până la ora 19.00 procentul de participare la vot a fost de 57,33%, faţă de primul tur când la aceeaşi oră a fost de 45,74%. 

Update 17:00 Prezenţa la vot în Arad, la ora 16.00, era de 39,97 %. În primul tur la aceeaşi oră a fost de 30,74 la sută.

UPDATE  14:15 Până la ora 13.00, în judeţul Arad au votat 23,83% din totalul alegătorilor. Cu 6,39% mai mulţi decât la aceeaşi oră a primului tur al alegerilor prezidenţiale. 

UPDATE 11:00 La ora 10 în judeţul Arad s-a înregistrat o prezenţă la vot de  8,33%, faţă de 6,08% – cât a fost în turul I, la aceeaşi oră. 

Vor ieşi românii în număr mare duminică pentru a participa la turul doi al alegerilor prezidenţiale 2014? Experienţele electorale anterioare arată că mai degrabă nu. În urmă cu cinci ani, în turul secund al alegerilor prezidenţiale, s-au prezentat la urne 56, 99% din români, cei mai mulţi în mediul rural. În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014 au ieşit la vot 52, 31% din numărul total de alegătiori înscrişi în listele electorale, raportul urban-rural fiind aproximativ egal. Duminică, în turul doi, autorităţile estimează o prezenţă la vot în jur de 60%. Numărul total al românilor cu drept de vot este de 18.321.512.

BEC va publica pe tot parcursul zilei de duminică procentul românilor care s-au prezentat la urne. Prima estimare va fi publicată la ora 11.30 (pentru ora de referinţă 10.00), apoi din trei în trei ore, până seara, la ora 22.30 (pentru ora de refeinţă 21.00), când vom şti exact câţi români au votat până la închiderea urnelor. În urmă cu cinci ani, judeţele cu cea mai mare prezenţă la vot au fost Ilfov, Teleorman şi Mehedinţi, toate conduse atunci de baroni PSD, iar la polul opus s-au situat Harghita, Covasna şi Satu Mare, judeţe cu populaţie predominant maghiară, mai puţin interesată de turul doi al alegerilor prezidenţiale.
 

Vă mai recomandăm: VIDEO Istoria alegerilor prezidenţiale din perioada 2000-2009, la Prima TV

Prezenţă la vot alegeri prezidenţiale la ora 19.00 - comparaţia cu 2009

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite