Prelevare de organe în ultima zi din an. Ficatul şi rinichii unui bărbat de 63 de ani vor salva alte vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medici din Arad, Cluj şi Bucureşti au prelevat marţi ficatul şi rinichii unui bărbat de 63 de ani. Intervenţia a avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Donatorul a ajuns la spital după ce a suferit un accident vascular cerebral.

Organele vitale (inima şi plămânii) i-au fost ţinute artificial în funcţiune, iar după efectuarea mai multor investigaţii, creierul bărbatului a fost declarat mort. În această situaţie, familia şi-a dat acordul pentru recoltarea ficatului şi rinichilor, aceste organe urmând să fie donate unor pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant.

Ficatul va merge la Bucureşti, la Fundeni, iar rinichii – la Cluj, acolo unde vor salva vieţile altor bolnavi. Intervenţia de prelevare a organelor s-a desfăşurat la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Arad şi a durat câteva ore. Operaţia a fost efectuată de către o echipă formată din medici de la Arad, Cluj şi Bucureşti.

Este a cincea prelevare de organe efectuată la Arad, din luna mai a acestui an, de când s-a făcut prima operaţie de acest tip la Spitalul Judeţean.

Vă mai recomandăm: Premieră medicală: prima prelevare de organe în Sălaj

Prima prelevare de organe la spitalul din Bacău. Un bărbat, aflat în moarte cerebrală, a salvat cinci vieţi

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite