Personal medical din Arad pe plajă la Mamaia: cele mai multe probleme ivite sunt la copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii, pe litoral FOTO Crucea Roşie
Arădenii, pe litoral FOTO Crucea Roşie

Un echipaj al filialei judeţene de Cruce Roşie Arad s-a aflat, timp de o săptămână, pe litoralul românesc pentru a acorda primul ajutor, dar şi pentru a-i atenţiona pe turiştii din staţiunea Mamaia.

Din echipaj a făcut parte un medic, paramedic, asistentă, studenţi şi elevi. 

Astfel, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Locale din Constanţa, voluntarii arădeni au participat la campania „Siguranţa ta, prioritatea noastră” în cadrul căreia au distribuit flyere şi pliante privind siguranţa bunurilor turiştilor pe plajă şi în hotel. De asemenea, delegaţia din Arad a desfăşurat şi o campanie de acordare a primului ajutor la cort, pe plajă.

„În general, problemele ivite au fost la copii cu accidente minore. Dr. Samuel Dragoş a realizat şi un instructaj de acordare prim ajutor pentru voluntarii filialei Constanţa şi ai echipei detaşamentului de dezastre, dânsul fiind şi formator de prim ajutor. Ne-am bucurat că am putut participa la aceste campanii, că am putut prin această modalitate să răsplătim voluntarii filialei cu o «mini-vacanţă» la malul mării. Le mulţumim pentru sprijinul acordat şi le dorim în continuare vacanţă plăcută”, a declarat Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad.

Vă mai recomandăm: Crucea Roşie Română a împlinit 141 de ani de activitate. Filiala din Bacău s-a promovat la Hramul Bacăului şi la „Street Delivery"

Ce facem când trebuie să acordăm primul ajutor unui om doborât de caniculă
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite