Inundaţii în municipiul Arad. Sistemul de evacuare nu face faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe străzi, drumuri şi gospodării din municipiul Arad au avut de suferit, în urma unei ploi care s-a abătut duminică asupra oraşului. Mai multe străzi au fost inundate, dar şi drumuri şi gospodării.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca, toate echipele disponibile au fost în alertă încă de dimineaţă, fiind aduşi oameni de acasă, iar în cursul serii se intervine mai ales la subsoluri de case inundate sau curţi şi grădini, după ce oamenii au cerut ajutor la 112.

”S-a intervenit la locuinţele cetăţenilor sau pe străzi pe care canalizarea a refulat. Se folosesc motopompe şi autospeciale de stingere care au şi capacitatea de a trage apa”, a spus George Pleşca.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat că în unele zone din oraş sistemele de evacuare a apelor pluviale au făcut faţă cu dificultate debitelor mari şi s-au înregistrat acumulări de apă pe carosabil.

Traficul în unele intersecţii intens circulate din oraş a fost îngreunat din cauza apei de pe carosabil, care în unele locuri a ajuns şi la 70 de centrimetri.

La acţiunile de evacuare a apelor pluviale participă şi echipe ale serviciilor edilitare din subordinea Primăriei Arad şi ale Companiei de Apă.

Duminică dimineaţă, Prefectura a instituit permanenţa la zeci de primării care se aflau sub atenţionarea emisă de ANM. Până la ora transmiterii acestei ştiri, ISU Arad nu a primit informaţii despre situaţia din judeţ, respectiv dacă există localităţi inundate.

Vă mai recomandăm: UPDATE Dezastru în Arad, după ce un pârâu s-a revărsat: 200 de case inundate, oameni evacuaţi şi rămaşi în beznă

POVEŞTI DE ARAD: Remember inundaţiile din 1932

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite