FOTO Lanţ uman în deschiderea Săptămânii Prevenirii Criminalităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii arădeni au format un lanţ uman, în sensul giratoriu de la Bou Roşu, în deschiderea „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.Aceasta se desfăşoară în perioada 29 septembrie – 3 octombrie  la nivel naţional.

În cadrul evenimentelor ce vor fi găzduite vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, furturile, infracţiunile comise cu violenţă şi siguranţa rutieră.

“Asociaţia Cetatea Voluntarilor  împreună cu partenerii săi locali şi media alături de peste 400 de oameni au arătat că Aradul se implică pentru că îi pasă să prevină extinderea acestui flagel: CRIMINALITATEA sun toate formele sale (violenţa domestică, consumul de droguri, comiterea de infracţiuni). 

De fiecare dintre noi depinde să dăm exemplu, să arătăm că ne pasă, că nu putem sta indiferenţi şi că cei dragi au nevoie de noi să fim acolo să îi ajutăm , să îi sprijinăm dar fără să îi judecăm. Mulţumim tuturor celor implicaţi şi vă aşteptăm în continuare alături de noi toată săptămâna”, spun reprezentanţii asociaţiei Cetatea Voluntarilor.

Vă mai recomandăm: FOTO Peste 500 de persoane au format cel mai mare lanţ uman din România pentru salvarea pârtiei de schi de la Vidra

FOTO VIDEO Proteste pentru secesiune: catalanii au format un lanţ uman de 400 de kilometri

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite