Doi judecători, membri ai CSM, jefuiţi într-o cameră de hotel. Paguba este de peste 7.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), au fost jefuiţi în camera celui mai mare şi cunoscut hotel din municipiul Arad. Magistraţii erau prezenţi la Arad pentru a participa la o întâlnire a preşedinţilor de tribunale din ţară cu reprezentanţii CSM.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor arădeni, este vorba de fostul preşedinte al CSM Adrian Bordea – reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – şi magistratul Mircea Aron.

Cei doi erau cazaţi la Arad pentru că participaseră, joi şi vineri, la o întâlnire a preşedinţilor de tribunale cu reprezentanţii CSM. Ei erau cazaţi în zona ultracentrală a oraşului.

„Două persoane au depus sesizare cu privire la faptul că le-au fost sustrase sumele de aproximativ 6.700 euro, respectiv 1500 lei, din camera unui hotel de pe raza municipiului Arad. În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei”, a precizat Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Surse din rândul anchetatorilor spun că se verifică dacă există înregistrări video din hotel cu persoanele care au intrat în imobil în cursul zilei de joi.

Vă mai recomandăm: Jaf în stil românesc: 12,5 milioane de euro au dispărut din conturile clubului Oţelul. Explicaţiile sunt de neînţeles

FOTO VIDEO Jaf sub ameninţarea armei la o casă de schimb valutar din Alba Iulia. Atacatorul a fost arestat preventiv

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite