Colindele au răsunat la Chişineu-Criş, în prezenţa a sute de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
colinde cris

Mişcarea Chişeuană reprezentata de Constantin Brescan a organizat o seară denumită ”Colinde de Crăciun”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala mare a Casei de Cultură din Chişineu-Criş şi a adunat mai mult de trei sute de chişeuani şi nădăbani de toate vârstele.

Toţi s-au dus pentru a asculta colindele care vestesc Naşterea Domnului.

“Comunitatea noastră are o mulţime de oameni talentaţi şi prin această iniţiativă a Mişcării Chişeuane încercăm să-i promovăm şi să-i aducem cât mai aproape de dumneavoastră. Sunt de-ai noştri, pe mulţi dintre ei îi ştiti deja, sunt vecini, rude, cunoscuţi. Ne încântă cu vocile lor minunate şi le mulţumim pentru acest lucru, le mulţumim, în primul rând pentru că şi-au dedicat timp să ne ajute la organizarea acestui eveniment”, a spus Adriana Moţ, prezentatoarea evenimentului

Spectacolul a fost deschis de trei artişti desăvârşiţi, care au bifat colaborări cu solişti foarte cunoscuţi în ţară, cum ar fi Tinu Vereşezan sau Petrică Nicoară. Oameni care, prin muzica lor populară şi de petrecere păstrează vii tradiţiile locale şi nu lasă să se piardă repertoriul nostru tradiţional: formaţia Alex Selegean, instrumentistul Flueraş Valeriu, interpreta Oana Miron şi invitata acestora - Anca Manea.

colinde cris

A urmat grupul de tineri al Bisericii Penticostale Filadelfia, coordonat de doamna Şuclea Florica.
Invitaţii speciali ai serii au fost membrii grupului ”Trifon Lugojan”, grup înfiinţat în anul 2013, în cadrul stranei Catedralei Arhiepiscopale ”Sfânta Treime” din Arad, la iniţiativa studentului teolog Marinel Roz. De atunci, bucură sufletele credincioşilor din judeţ cu colinde. În fiecare an lansează un CD, anul acesta înregistrându-l pe cel cu numărul 4.

colinde cris

Copiii clasei pregătitoare de la Liceul Teoretic ”Mihai Veliciu” le-au urat invitaţilor ”Crăciun fericit”, oferindu-le felicitări create de ei.

Seara a fost încheiată de cei pe care sunt în fiecare duminică la Biserica Ortodoxă Chişineu-Criş I, cu hramul „Înălţarea Domnului”: corul coordonat de părintele Dumitru Mirel-Daniel. Aceştia au adus un alt moment de bucurie în inimile tuturor, iar preotul paroh Daniel Dumitru a încheiat cu un discurs care a ajuns foarte repede la sufletele tuturor celor prezenţi, fiind reprezentativ pentru seara petrecută: ”Este o seară magică. O adevărată seară de ajun de Moş Nicolae. Mă bucur nespus că sala este plină şi vă felicităm dragi părinţi şi dragi bunici că aţi făcut un dar minunaţilor dumneavoastră copii. Un dar pe care nu-l vom uita niciodată pentru că în această seară am retrăit nevinovăţia şi bucuria copiilor, a copilăriei”.

Spectatorii, organizatorii şi voluntarii implicaţi, oamenii cu suflet mare care au făcut posibila desfăşurarea spectacolului.

La terminarea spectacolului, toţi copiii prezenţi au primit cadouri de Moş Nicolae, iar spectatorii au cumpărat toate CD-urile corului ”Trifon Lugojan” puse la vânzare. De remarcat faptul că încasările tuturor spectacolelor corului sunt donate unor asociaţii caritabile (case de copii, reabilitarea secţiei de boli infecţioase-copii a spitalului judeţean Arad), o altă dovadă a caracterului frumos al grupului şi a reuşitei  spectacolului în sine.

colinde cris

„Mişcarea Chişeuană transmite prin acest concert ,,Sărbători fericite” tuturor locuitorilor din Chişineu-Criş şi Nădab şi speră ca acest concert să devină un eveniment de referinţă în viaţa oraşului. Chişineu-Criş are potenţial artistic şi în acelaşi timp uman, chişeuani care merită să vadă des asemenea momente inaltatoare, incarcate de emotie”, a declarat Constantin Brescan.

Mai puteţi citi: Cele mai frumoase colinde româneşti pe care să le asculţi în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Concert de colinde – „Crăciun în temniţele comuniste”

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite