Arădenii sunt aşteptaţi la un nou miting pentru susţinerea românilor care au rămas fără copii în Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Christian Businessmen & Professionals of Romania - Arad organizează sâmbătă, 23 ianuarie, orele 11,00, un nou protest în faţa Prefecturii Arad pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de familiile de români care au rămas fără copii în Norvegia, fiind luaţi cu forţa de către Barnevernet.

„Sunt aşteptaţi să participe la această mişcare de suflet cât mai mulţi arădeni, pentru ca semnalul care va fi tras să fie unul puternic, menit să sensibilizeze autorităţile norvegiene să facă dreptate pentru familiile cărora le-au fost luaţi copiii. Este foarte important să continuăm, să fim auziţi de autorităţi, Ambasada Norvegiei şi toţi ceilalţi care pot să aibă un cuvânt de apărare în cazul familiilor Bodnariu, Nan şi al tuturor familiilor de români care au fost abuzate de Barnevernet din Norvegia”, a declarat Samuel Caba, preşedinte al Asociaţiei Christian Businessmen & Professionals of Romania Arad.

La protestul de sâmbătă vor cuvânta specialişti în drept şi protecţia copilului care îşi vor exprima opiniile pe tema legislaţiei norvegiene care face posibile asemenea abuzuri. Organizatorii fac demersuri pentru a aduce şi una dintre rudele unei familii care a suferit datorită abuzului Barnevernet, care nu şi-a văzut copiii de mai mulţi ani.

„Vom cânta împreună cu MaNu Negrea, „Dumnezeu e tăria mea” şi „Dumnezeu e mare”, pentru că noi credem că Dumnezeu va lupta pentru familiile noastre. La încheierea mitingului vom semna un protest pe care îl vom transmite Ambasadei Norvegiei şi autorităţilor române”, a mai declarat Samuel Caba.

Vă mai recomandăm: Cazul Bodnariu, drama nedescifrată a românului din Norvegia rămas fără cei 5 copii. Sunt anunţate proteste în oraşe importante din Europa şi America

FOTO Proteste în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară pentru familia Bodnariu: „Sunt foarte puţine şanse ca fratele meu să obţină copiii“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite