VIDEO Drumuri pe care nu ţi-ai dori să conduci vreodată: de la roci care cad pe carosabil, până la apa care le inundă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şosele precum pasajul du Gois care este acoperit de două ori pe zi de ocean sau Karakorum, care leagă China de Pakistan şi unde vremea este foarte capricioasă, sunt o adevărată provocare pentru şoferi.

În materialele video realizate de unii internauţi, multe drumuri din lume sunt considerate drept periculoase din pricina înălţimii la care se află, a fenomenelor meteo care apar de-a lungul lor, a căderilor de piatră sau din pricina nenumăratelor curbe.

Cinci dintre acestea:

1. Pasajul du Gois sau Gôa - e un drum în vestul Franţei, de circa 4,3 kilometri, ce leagă Insula Noirmoutier, din vestul Franţei, de localitatea Beauvoir-sur-Mer. Această şosea dispare sub ocean de două ori pe zi, iar cei prinşi de flux se pot adăposti în turnurile de salvare special amenajate. Din 1942 e considerată monument naţional şi atrage anual mii de turişti.

2. Drumul Patiopoulo-Perdikaki din Grecia -  e un drum pare „o glumă proastă“, scriu internauţii; are 23,5 kilometri  la 500 de metri de nivelul mării, fără semne, fără linii, fără marcaje, fără semafoare, plin de gropi, curbe şi trafic intens.

3. Drumul Karakoram – leagă China de Pakistan şi potrivit unor internauţi ar fi „un amestec al tuturor relelor din lume“ din pricina vremii capricioase care aduce într-un singur loc o combinaţie între ceaţă, viscol, chiar inundaţii. E autostrada situată la cea mai mare înălţime din lume şi a fost construită, între 1959 şi 1986, pe unul dintre vechile trasee ale Drumului Mătăsii. Drumul are o lungime de 1.300 kilometri, dintre care circa 890 sunt pe teritoriul chinez.

4. Autostrada Halsema din Filipine – din pricina înălţimii la care se află, şoferii care o traversează se lovesc de ceaţă şi ploi. Acestea din urmă provoacă alunecări de pământ şi căderi de pietre, iar asta, susţin internauţii, poate provoacă accidente.

5. Drumul de munte Tianmen din China – e plin de curbe şi deşi are porţiuni de protecţie de-a lungul a 11 kilometri, au loc nenumărate accidente în zonă.

Mai puteţi citi:

VIDEO Drumul unic în lume pe care oceanul îl acoperă de două ori pe zi. Cei prinşi de maree îşi pierd maşinile

VIDEO Ucigător de frumos. Lacul din Rusia care te intoxică doar admirându-l

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite