Povestea omului de afaceri care, după ce a scăpat miraculos din două tragedii, a ridicat o mănăstire: „Nu eram credincios, nu ştiam nici Tatăl Nostru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Oţelea, omul de afaceri din Teleorman care a ridicat o mănăstire
Constantin Oţelea, omul de afaceri din Teleorman care a ridicat o mănăstire

Credinţa este născută din recunoştinţă. În cazul lui Constantin Oţelea, om de afaceri din Teleorman, drumul spre credinţă a fost echivalent cu recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Pentru că Divinitatea l-a salvat de două ori de la moarte, bărbatul, care nu era deloc religios până atunci, a ridicat, din banii lui, dar şi căutând de unul singur sponsorizări, o mănăstire.

În pădurea de la Cernetu, sat al comunei Mârzăneşti din Teleorman, s-a ridicat cea mai nouă mănăstire din judeţ, Mănăstirea „Sf. Trifon”. Povestea mănăstirii din Cernetu este una despre viaţă, despre credinţă şi, mai ales, despre recunoştinţă. Este povestea de viaţă a unui om care şi-a găsit drumul spre Dumnezeu când a ajuns la un pas de moarte. „Nu am fost un om credincios şi nu am acordat în viaţa mea mare importanţă celor sfinte. Nu ştiam Tatăl Nostru, nu ştiam să mă închin, nu ştiam nimic despre credinţă sau despre Biserică”, mărturiseşte omul de afaceri Constantin Oţelea (68 de ani).

În 1998, atitudinea acestuia în faţa Divinităţii s-a schimbat radical. A fost victima unui accident de maşină cumplit, din care a scăpat, ca prin minune, cu viaţă. Autoturismul pe care îl conducea s-a făcut praf fix în dreptul unei mănăstiri din comuna Nanov, în apropiere de Alexandria. „Maşina a ajuns la fier vechi, nu s-a mai ales nimic de ea. Cei care au văzut că am scăpat teafăr s-au minunat. Eu nu mi-am pierdut cunoştinţa, nu am fost rănit. Pentru mine, a fost ca şi cum, în momentul accidentului, Dumnezeu m-a ridicat în sus, s-a făcut maşina praf şi m-a pus la loc după impact”, aşa a perceput omul de afaceri experienţa teribilă prin care a trecut.

Drumul spre credinţă a început din ziua accidentului. La volan nu s-a mai urcat vreme de câteva luni. Minunea prin care a scăpat cu viaţă a asociat-o cu Dumnezeu. Cu gândul că cel de Sus i-a salvat viaţa chiar în faţa unei mănăstiri şi că acest lucru nu a fost întâmplător, a vrut să-şi arate recunoştinţa printr-o sponsorizare a lăcaşului de cult. A simţit, însă, că nu este suficient. Întâmplarea a făcut ca, la scurtă vreme după accident, să cumpere un teren în comuna Mârzăneşti, în apropierea unei păduri. Aici a ridicat o troiţă, din aceeaşi dorinţă de a mulţumi Divinităţii pentru faptul că a scăpat cu viaţă. La fiecare sfârşit de săptămână, Constantin Oţelea a fost prezent, ani la rând, la slujbele de la troiţă, ajutând oamenii sărmani din sat. „Găsisem drumul spre Dumnezeu, dar am simţit în permanenţă că trebuie să fac mai mult de atât. Să fac cumva să îi ajut şi pe alţii să găsească acest drum”, mărturiseşte Constantin Oţelea.

„Am bătut la multe uşi”

De când i-a încolţit în minte ideea ridicării unei mănăstiri la Cernetu, au trecut aproape cinci ani până când a reuşit să cumpere tot terenul pe care urma să fie ridicat lăcaşul. „Am avut multe peripeţii, nu a fost uşor. Prima dată, pentru un teren mi-au cerut 300.000  de lei, deşi nu făcea nici un sfert. Dumnezeu a aranjat în aşa fel lucrurile încât să reuşesc”, spune Oţelea. A făcut pelerinaje pe la multe mănăstiri din ţară, a căutat proiectanţi, a consultat constructori şi s-a consiliat cu reprezentanţii Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului. A înfiinţat Fundaţia „Sfântul Trifon” împreună cu Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Galaction Stângă.

Construcţia propriu-zisă a lăcaşului a început în 2011, după sfinţirea locului. În demersul său pentru ridicarea mănăstirii de la Cernetu, a fost ajutat şi de Ministerul Cultelor, cu o alocaţie bugetară de 200.000 de lei. Restul banilor pentru ridicarea lăcaşului au venit din sponsorizări. „Am bătut la multe uşi pentru a găsi sponsorizări. Am contribuit şi eu, dar am apelat la oamenii de afaceri din domeniul agriculturii şi am reuşit să strângem banii necesari pentru a porni ridicarea lăcaşului. Singur nu aş fi reuşit, dar am găsit înţelegere la cei la care am apelat”, mai spune afaceristul. Proiectul nu s-a dovedit a fi unul uşor, însă încercările nu l-au descurajat pe iniţiator. Toate opreliştile şi toate problemele întâmpinate în ridicarea mănăstirii au fost depăşite şi fiecare pas făcut înainte a fost interpretat ca un semn al divinităţii.

În 2013, când proiectul mănăstirii de la Cernetu începuse să prindă contur, Constantin Oţelea a fost diagnosticat cu cancer de colon. „Am fost ferm convins că nu voi păţi nimicm pentru că ştiam că trebuie să termin lucrarea”, mărturiseşte omul de afaceri. Nu şi-a pierdut credinţa în faţa acestei grele încercări. Între drumuri la spital şi la mănăstiri, omul de afaceri a privit cu încredere în viitor, convins că va scăpa cu viaţă şi că visul legat de ridicarea Mănăstirii „Sfântul Trifon” va deveni realitate, ajutat de Dumnezeu. La patru ani de când a învins cancerul, mărturiseşte că în toate rugăciunile pe care le-a făcut în pelerinaje la mănăstiri nu s-a rugat doar pentru sănătatea lui, ci pentru îndeplinirea visului legat de mănăstire. „Tot ce se întâmplă este dirijat de Sus. Nu este nimic la întâmplare. Cred cu tărie în Dumnezeu. Eu am fost convins că n-am cum să mor până nu termin ce am început”, mărturiseşte bărbatul.

„Îmi trece prin cap să mă retrag la mănăstire”

Biserica de la Cernetu este aproape de finalizare. „Clădirea a fost ridicată, pictura interioară s-a realizat, are deocamdată un acoperiş provizioriu, dar este funcţională. Oamenii vin deja aici la biserică. Mie îmi place să spun că aici se ţin cele mai frumoase slujbe din judeţ şi mi-ar plăcea ca oamenii să vină în număr cât mai mare”, spune teleormăneanul.

Slujbe se ţin la Biserica de la Cernetu încă de anul trecut, de când lăcaşul are un stareţ, pe părintele Victor Iancu. Mănăstirea va fi sfinţită pe 15 octombrie. Ctitorul ei i-a ales trei hramuri: Sântul Trifon, Izvorul Tămăduirii şi Icoana Maicii Domnului: „M-am gândit multă vreme la hram. Pentru că eu am afaceri în domeniul agricol şi pentru că mare parte din sponsorizări au venit de la oameni de afaceri din agricultură, am zis să fie un sfânt care să aibă legătură cu agricultura. Sfântul Trifon este ocrotitorul grădinilor, al livezilor şi al păsărilor”.

Teleormăneanul consideră că misiunea sa nu s-a încheiat. Terenul mănăstirii însumează 0,33 hectare de pădure, suprafaţă pe care Constantin Oţelea intenţionează să demareze construirea chiliilor pentru călugări şi a unui parc al bisericii. Banii îi va strânge tot din sponsorizări. „Îmi trece prin cap ca, în ultima parte a vieţii, să mă retrag la mănăstire”, mărturiseşte Constantin Oţelea.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite