Judeţul Teleorman a rămas fără prefect. Carmen Daniela Dan a demisionat şi candidează la alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Carmen Daniela Dan şi-a dat demisia
Prefectul Carmen Daniela Dan şi-a dat demisia

Social-democraţii  teleormăneni s-au reunit, vineri, la Alexandria pentru  a vota listele cu persoanele care vor candida  la alegerile parlamentare din toamnă. Prefectul de Teleorman, Carmen Daniela Dan va deschide lista de candidaţi la Senat . La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de Liviu Dragnea, urmat de Adrian Gâdea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

 În urma deciziei luate la nivelul PSD Teleorman şi cu acordul lui Liviu Dragnea, venit special la Alexandria pentru stabilirea listei de candidaturi la alegerile parlamentare, judeţul rămâne fără prefect şi preşedinte de Consiliu Judeţean.

Lista de la Senat va fi deschisă de  prefectul Carmen Daniela Dan. Pe locul doi este Marian Potbăniceanu, fost preşedinte TSD Teleorman. La Camera Deputaţilor, lista e deschisă de Liviu Dragnea, în timp ce pe locul doi este Adrian Gâdea, preşedintele CJ Teleorman. Pe locul trei se află deputatul Valentin Boboc.

 Teleormanul va rămâne, astfel, şi fără prefect, şi fără preşedinte de Consiliu Judeţean. Carmen Daniela Dan a demisionat, vineri dimineaţă, din funcţia de prefect, înainte de nominalizarea sa pe lista de candidaturi a PSD la alegerile din toamnă.

”Astăzi am înaintat demisia către premierul Cioloş. Miercuri, în şedinţă de Guvern, se va lua act de decizia mea. Până atunci îmi exercit atribuţiile, cu rezerva că am anunţat intenţia de a pleca”,a  declarat Carmen Daniela Dan.

Numită în funcţia de prefect în luna martie 2014, Carmen Daniela Dan a fost singura femeie care a condus până acum judeţul, de pe fotoliul de prefect. Înainte de preluarea funcţiei de prefect a ocupat funcţia de subprefect .

”Mă despart cu regret în primul rând de colegii mei  din Prefectură. Am luat decizia asta cumva întristată de faptul că atâta timp s-a exploatat ideea asta a prefectului care sprijină un anume partid politic. Cred că dacă aş fi facut o singură greşeală în favoarea unui partid politic, rezultatul ar fi fost demisia mea sau demiterea mea până acum”, a declarat Carmen Daniela Dan.

Prefectul de Teleorman proaspăt demisionar recunoaşte că ultimele 11 luni la Prefectura Teleorman nu au fost deloc uşoare, în condiţiile în care au existat presiuni pentru demiterea sa din funcţie. ”Presiuni au fost de 11 luni. A fost o luptă cu mine însămi să rămân şi să rezist. Se speculează de 11 luni că prefectul de de Teleorman este un prefect PSD .Să-mi aducă un singur argument, oricine are, cu ce am spijinit partidul PSD în toată perioada în care am fost prefect”, mai spune Carmen Daniela Dan.

Carmen Daniela Dan a fost subprefect al judeţului Teleorman în perioada 15 iunie 2012- 13 martie 2014. Din 2002 până în iunie 2012 a fost consilier juridic şi director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman. Din 13 martie 2014 deţine funcţia de prefect al judeţului Teleorman.

În ceea ce priveşte urmaşul său la Prefectura Teleorman, Carmen Daniela Dan nu exclude ideea ca acesta să fie actualul subprefect Liviu Dumitraşcu care ar putea fi numit prefect.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite