FOTO 12 ore de percheziţii la firma lui Marian Fişcuci, apropiatul lui Liviu Dragnea Procurorii au ridicat cutii cu documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai bine de 12 ore au scotocit astăzi mascaţii prin sediul Proinvest din strada Bucureşti şi cel de la ieşire din Alexandria. Percheziţiile de la firma patronată de Marian Fişcuci s-au desfăşurat în paralel cu acţiuni similare derulate la alte firme din Giurgiu şi Ilfov.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au vizat  infracţiuni de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută şi evaziune fiscală. Procurorii DNA au constatat în urma unor investigaţii  că între firma din Alexandria şi din Bulgaria s-a organizat un circuit economico-financiar fictiv. Scopul era acela al  eludării plăţii TVA.

Se bănuieşte că ar fi vorba achiziţionarea din spaţiul intracomunitar de utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, care ar fi fost livrate beneficiarilor, firme româneşti, însă printr-o societate bulgărească fictivă.

Faptele s-au comis  în perioada 2012 – 2014, prejudiciul estimat fiind de de peste 1.000.000 euro.

Procurorii DNA au percheziţionat sediul firmei din Alexandria mai bine de 12 ore. Dubele jandarmeriei s-au încărcat cu documente, hard-uri de la calculatoarele Proinvest şi alte dovezi. Procurorii DNA nu au ridicat nicio persoană de la firma din Alexandria pentru audieri. Marian Fişcuci s-a perindat, pe perioada percheziţiilor, între cele două sedii, cu maşina personală, neînsoţit de mascaţi.

Cine este Marian Fişcuci

Marian Fişcuci , unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Teleorman, fost secretar executiv al organizaţiei judeţene a PSD  este cunoscut drept ”mâna dreaptă” a lui Liviu Dragnea. Foşti colegi de clasă, absolvenţi ai Colegiului Unirea din Turnu Măgurele, Liviu Dragnea şi Marian Fişcuci au mers mână în mână în afaceri şi politică. 

Marian Fişcuci este cel care a pus mâna pe fostul serviciu de drumuri al Consiliului Jueţean Teleorman, Tel Drum, privatizat în 2001 de Liviu Dragnea pe vremea când acesta era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.  Firma judeţeană de reparat drumuri, cu un activ net în 2001 de aproximativ  20 miliarde de lei a fost cumpărată de Marian Fişcuci cu 4 miliarde de lei, afacerea fiind considerată la vremea respectivă un tun.

Până în 2006 Fişcuci a patronat Tel Drum, firma care a preluat majoritatea contractelor pe bani publici oferite de Consiliul Judeţean Teleorman condus de Liviu Dragnea şi de mai toate primăriile din judeţ. În 2006, firma a fost vândută de Fişcuci unor persoane , Liviu Lucian Dobrescu şi Mugurel Ghiorghiaş, alţi doi foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea. Fişcuci a mai păstrat doar 10% din acţiuni.

Marian Fişcuci a înfiinţat în 1991 firma Proinvest, firmă care a avut iniţial profil de comerţ alimentar. De-alungul anilor, firma şi-a extins domeniul de activitate, dezvoltând afaceri în domenii precum  alimentar, agricol metalo-chimic, piese auto, construcţii, comerţ, alimentaţie publică.

Ca şi Tel Drum, ProInvest este cunoscută în Teleorman ca fiind una dintre firmele abonate la contractele cu bani publici. Proinvest a câştigat majoriatea contractelor de furnizare de alimente pentru Spitalul Judeţean din Alexandria, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Proinvest a reparat în ultimii ani cartiere şi parcuri în Alexandria, câştigând o serie de contracte finanţate cu bani de la buget. Firma Proinvest a câştigat la data de 30 iulie 2012  contractul pentru reabilitare Parc Catedrală  din Alexandria. Valoarea contractului atribuit de Primăria Alexandria condusă de Victor Drăguşin (PSD) a fost de  de 516.846 lei. Municipalitatea din Alexandria a considerat că investiţia necesită lucrări suplimentare şi, la un an de la atribuirea primului contract, a mai atribuit către Proinvest încă unul în valoare de 101.133 lei.

În 2012, Proinvest avea o cifra de afaceri de  67.689.072 lei.

Sponsor de bază al PSD

Marian Fişcuci este unul dintre sponsorii de bază ai PSD. Numai la alegerile din 2012, Fişcuci a donat pentru susţinerea Uniunii Social Liberale (USL) 100.000 de lei ca persoană fizică.

Marian Fişcuci este membru al PSD Teleorman, ocupând la un moment dat funcţia de preşedinte executiv.

.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite