Viaţă de poliţist. Cum descrie un agent din Alba riscurile meseriei într-un „sat uitat de lume”
0
Un poliţist din Alba Iulia povesteşte într-o postare pe Facebook despre părţile bune şi părţile rele ale acestei meserii. Agentul Dan Ioan Groza, care a şi publicat o carte de poezii, face o radiografie a sorţii pe care o au poliţiştii imediat ce ies de pe băncile şcolii şi sunt repartizaţi într-un ”sat uitat de lume”.
Dan Ioan Groza are 29 de ani, este agent de poliţie în cadrul IPJ Alba şi a publicat o carte de poezii denumită ”Drumul paşilor neopriţi”. În textul postat pe internet, poliţistul povesteşte despre cum este să practici această meserie într-un ”sat uitat de lume”, unde datorită faptului că trebuie să aplici legea, ajungi să îţi faci o grămadă de duşmani:
„Mergi la şcoala militară. Dai examen, după ce te-ai pregătit din timp, concurând pe un loc cu peste 20 de persoane (în cel mai îmbucurător caz). După ce intri la şcoală, tragi din greu, înveţi ca la repartiţie să prinzi un loc în judeţ. Dacă ai noroc să prinzi un loc în judeţ, ai ghinionul să te repartizeze să lucrezi într-un sat uitat de lume, izolat şi departe de domiciliu. Mai rău, nu prinzi loc în judeţul tău, (iar tu din Ardeal fiind, de exemplu), prinzi la repartiţie loc de muncă prin Suceava sau în general Bucureşti, unde cel mai des ţi se spune <caută o fată aici şi ia-ţi gândul de la casă!>.
Începi munca de jos, ieşi în stradă şi faci prevenire, dar în zadar, mulţi aud, mulţi văd şi mulţi le cunosc <pe toate>, deci, omul tot cum vrea el face, iar prevenirea e în zadar. Te apuci să aplici sancţiuni, că doar legea trebuie respectată. Îi dai amendă lui X-ulescu pentru consum de băuturi alcoolice pe stradă. Desigur, acesta nemulţumit întreabă <da’ ce nu am voie?>. Îi dai amendă că îşi lasă nesupravegheate animalele, că îşi înjură un vecin, că tulbură ordinea şi liniştea publică prin zgomot şi zarvă şi tot tu poliţistul eşti de vină, <că doar puteai să îi dai pace>.
Opreşti o maşină pentru nepurtarea centurii de siguranţă. La fel, şoferul nemulţumit, întreabă <da’ ce,… m-ai oprit pe un drum judeţean?!> după care zice <am avut centura, dar am dat-o jos!> şi te roagă <dă-mi un avertisment, şefule!> sau în cel mai rău caz, te ia tare <ai ceva cu mine?>. Constataţi că are loc pe stradă comerţ ilicit, aspecte sesizate şi de către unităţile de alimentaţie publică, îl sancţionezi pe contravenient, îi ridici în vederea confiscării produsele de panificaţie, <în cazul de faţă> îţi pui pe cap o mulţime de oameni, (vârstnici sau tineri) care, revoltaţi, îţi proclamă faptul că omul acela le face un mare bine (doar le vinde produsele, fără adaos comercial şi fără să le elibereze bon fiscal). Îl prinzi pe X-ulescu în pădure, constaţi că taie lemne nemarcate, le
mai şi fură, doar nu le lasă acolo. Îi întocmeşti dosar penal. Şi să îţi auzi după: <Dumnezei> că puteai să îi dai pace, doar pădurarul l-a trimis să taie din locul ăla, cu condiţia să nu lase cioate.
Îl prinzi, pe alt X-ulescu, băut la volan, (are vreo 2 m şi vreo 150 de kg). Refuză să colaboreze, se manifestă agresiv atât verbal cât şi comportamental. Muncă de lămurire cu omul, că doar e atât de subţire pragul până la purtarea abuzivă. Mai mult de atât, îl surprinzi pe câte un <infractor> aducându-i la cunoştinţă mandatul de executare a pedepsei, îl încătuşezi, respectând întocmai procedura şi îl transporţi la penitenciar. Ultima lui imagine rămasă în minte nu îi este familia sau oamenii dragi, ci poliţia, care l-a legat.
Lucrezi opt ore, în cel mai îmbucurător caz, dupa care mergi acasă. Nu ajungi bine şi te sună dispeceratul (112), scandal la un bar. Nu apuci bine să te schimbi de hainele de poliţist, nu apuci să mănânci şi din nou trebuie să te întorci la muncă. Doar eşti de permanenţă. Ai timp de răspuns la eveniment şi conducând maşina personală în drum spre postul de poliţie, de unde să iei echipajul de poliţie, te trezeşti că te prinde radarul, şi cum ai fost înregistrat de aparat, trebuie să fii şi sancţionat. Doar legea este pentru toţi. În sfârşit când ai liber alegi să te destinzi, mergi la un ştrand sau oriunde altundeva unde să uiţi de munca de poliţist. Parchezi maşina personală, doar nu echipajul de poliţie şi îţi vezi de ale tale. Când te întorci găseşti toate cele patru anvelope tăiate, iar la ştergător un bilet <după plată şi răsplată>, că doar suntem în România, unde prostia primează.
Poliţist fiind nu poţi să îţi pui pe picioare o mică afacere, doar nu e legal. Şi în plus nici nu e timp să te mai gândeşti la mai mult decât cum să prinzi hoţii. Legislaţia fiind foarte vastă, şi pentru a fi un poliţist bun, e nevoie de o aprofundare a studiului. Nu mai contează că eşti în timpul liber, studiezi, doar pentru tine o faci, iar când te sună prietenii şi te invită la o bere, cu întristare le răspunzi <studiez manualul de Tactică Poliţienească>.
Sunt şi părţi bune, nu trebuie să te gândeşti când mergi la muncă, cu ce te îmbraci, fie vară sau iarnă, aceiaşi pantaloni, cămaşă, şi după caz scurtă de iarnă, însă deloc lejer, să porţi zilnic, centura cu pistolul, cătuşele, sprayul lacrimogen sau bastonul. Printre toate astea, dacă ai ales sau soarta te-a ales să fii poliţist şi profesezi această meserie cu plăcere, conştientizând că prin ceea ce faci, poţi să schimbi în bine societatea în care trăim, punând accent şi pe cel mai mic detaliu întâlnit, mulţumirea învinge toate obstacolele şi antipatia pe care, poliţist fiind, o acumulezi, doar făcându-ţi meseria înainte de toate, onorându-te pe tine însuţi şi onorându-ţi profesia prin conştiinţa şi prin depunerea necondiţionată a oricărui efort”.
Se încarcă comentariile...
