Vasile Blaga: „PDL susţine exploatarea aurului de la Roşia Montană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga şi Monica Macovei la Alba Iulia
Vasile Blaga şi Monica Macovei la Alba Iulia

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia că partidul pe care îl conduce susţine exploatarea aurului de la Roşia Montană. Blaga a precizat că decizia trebuie asumată de Guvern, iar Ministerul Mediului trebuie să emită acordul necesar exploatării.

Vasile Blaga a făcut această declaraţie cu ocazia alegerilor din PDL Alba. După discursul lui Vasile Blaga din timpul Conferinţei Judeţene a PDL, din sală i s-a atras atenţia că nu a transmis niciun mesaj primarilor PDL din Apuseni vizavi de Roşia Montană.

Ulterior, în conferinţa de presă, Vasile Blaga a afirmat că PDL este pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană.

„Noi suntem pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană, dar cu respectarea tuturor condiţiilor de mediu la cel mai înalt nivel, asumate de către Uniunea Europeană. Noi nu am fost de acord cu proiectul Ponta-Roşia Montană. Până la urmă au ajuns la aceeaşi concluzie ca şi noi: că nu merge. Dar cu respectarea condiţiilor de mediu, cu toate avizele de la cei mai buni specialişti, aşa cum se face, da”, a spus vasile Blaga. PĂrerea partidului nu este împărtăşită şi de parlamentarul european, Monica Macovei. „Diversitatea de opinie este respectată în PDL şi nu e prima oară când am o altă poziţie. Din 2010, poziţia mea este constantă, eu sunt împotriva exploatării cu cianură de la Roşia Montană”, a spus Macovei.

Vasile Blaga a ţinut să precizeze că poziţia partidului este dată de opinia preşedintelui, „aşa cum scrie la statut”. Dincolo de „diversitatea” respectată în partid, opiniile liderilor PDL Alba nu fac notă discordantă faţă de cea a şefului partidului. Este cunoscut faptul că Mircea Hava şi Ion Dumitrel sunt, de asemenea, susţinători ai proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, iar în acest sens, Blaga a precizat că „această decizie noi nu am luat-o singuri, ci a fost luată în structurile PDL”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite