Un bărbat a lovit o persoană cu toporul în prezenţa a doi poliţişti. Tribunalul Alba l-a condamnat la 6 ani de închisoare
0
Tribunalul Alba a pronunţat primele decizii în două dosare cu obiect tentativa de omor. Un bărbat din Bucerdea Grânoasă a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare, iar un tânăr de 17 ani a primit pedepasa de asistare zilnică pe o perioadă de 6 luni. Ambele decizii pot fi contestate.
Ambele infracţiuni au avut loc în noiembrie 2015. Minorul a înjunghiat un bărbat cu briceagul, în timp ce inculpatul Răzăilă Iacob a lovit victima cu un topor în cap. Bărbatul lovit cu toporul a suferit leziuni grave care au necesitat internare medicală de urgenţă.
”În fapt, s-a reţinut că, în data de 8 noiembrie, în jurul orei 19.25, Răzăilă Iacob, în timp ce se afla pe raza comunei Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba, pe fondul unor discuţii contradictorii, în prezenţa a doi agenţi de poliţie care interveniseră pentru aplanarea unui conflict, i-a aplicat victimei C.I., în vârstă de 51 de ani, o lovitură cu un topor în zona capului, cauzându-i leziuni grave care au necesitat internare medicală de urgenţă şi care i-ar fi putut pune viaţa în pericol”, susţin procurorii.
Răzăilă Iacob a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru tentativă de omor. În 7 martie 2016, instanţa l-a condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Inculpatul mai trebuie să plătească cheltuieli de spitalizare şi de judecată de circa 6.300 de lei. Instanţa a mai dispus confiscarea toporului cu dimensiunea de 76 cm şi tăişul de 10 cm.
Minorul M. Iosif Dragomir l-a lovit pe un cetăţean din comuna Şibot cu un briceag, în zona abdominală şi spate. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, între minorul în vârstă de 17 ani şi un bărbat de 59 de ani, ambii din comuna Şibot, s-a produs un conflict spontan. În aceste împrejurări, minorul i-a aplicat bărbatului, două lovituri cu un briceag, una în zona abdominală şi una în spate. Victima a fost transportată la spitalul din Alba Iulia unde a primit îngrijiri medicale şi unde a fost examinat din punct de vedere medico-legal.
În urma concluziilor formulate în cauză de către medicii legişti, potrivit cărora leziunile suferite de victimă îi pot pune viaţa în pericol. Urmarea a fost reţinera şi areatrea preventivă a minorului, care a fost eliberat ulterior. Tribunalul Alba l-a condamnat pe acesta la măsura educativă a asistării zilnice, constând în obligaţia de a respecta un program stabilit de Serviciul de probaţiune Alba, pe o durată de 6 luni. Tânărul mai trebuie să plătească daune şi cheltuieli de judecate cifrate la aproximativ 10.000 de lei.
Inculpatul trebuie să respecte mai multe obligaţii impuse de instanţă: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională; să nu depăşească, fără acordul Serviciului de probaţiune Alba, limita teritorial a judeţului în care domiciliază; să nu frecventeze barurile şi alte localuri publice în care se consumă băuturi alcoolice; să nu se apropie de persoana vătămată. Ambele decizii ale Tribunalului pot fi contestate la Curtea de Apel.