Stadiul procedurilor de delegare a serviciilor de colectare a deşeurilor în trei zone din Alba: contestaţii, evaluări de oferte şi studiu de fundamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitori sortează gunoiul la staţia de colectare şi reciclare a deşeurilor Odayeri din Istanbul Turcia FOTO Guliver / Getty Images / Chris McGrath

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Salubris Alba este aproape de încheierea unui nou contract privind colectarea separată şi transportul deşeurilor. CNSC a respins în 21 august contestaţiile formulate de doi participanţi la procedura de selecţie pentru zona 2 a judeţului, formată din municipiul Sebeş, oraşul Cugir şi 14 comune.

Operatorii care au contestat raportul procedurii sunt Greendays SRL şi Activ Salubritate SRL. Reprezentanţii acestora au solicitat anularea raportului şi reevaluarea ofertelor. Decizia CNSC din 21 august poate fi contestată în instanţă în termen de 10 zile de la data comunicării. În zona 2 de colectare (81.341 de locuitori) au fost incluse pe lângă cele două localităţi urbane şi comunele Daia Română, Cut, Şpring, Doştat, Gârbova, Cîlnic, Pianu, Săliştea, Blandiana, Vinţu de Jos, Ceru Băcăinţi, Şibot, Săsciori şi Şugag.

Deşeurile colectate de la populaţie şi agenţi eocnomici vor fi transportate la staţia de transfer de la Tărtăria, de unde vor fi preluate de un alt operator şi duse la depozitul de la Galda de Jos. De menţionat că unul dintre cei doi contestatori, respectiv SC Greendays SRL, a obţinut contractul de 4,7 milioane de euro pentru colectarea deşeurilor din zona 4 a judeţului, cu centrul în municipiul Blaj.

În zona 1, cu o populaţie de peste 150.000 de locuitori, licitaţia publică este, în continuare, în procedura de analiză tehnică şi financiară a ofertelor. Zona are patru localităţi urbane (Alba Iulia, Teiuş, Aiud şi Ocna Mureş) şi 22 de comune în componenţă. Pentru contractul cu valoare estimată de circa 19 milioane de euro ce va fi încheiat pe o perioadă de 5 ani au fost depuse şapte oferte: SC Activ Salubritate SA Bucureşti; SC Supercom SA Bucureşti; Asocierea SC Brai – Cata SRL Bucureşti - SC Stericycle Romania SRL Jilava; Asocierea SC RER Vest SA Oradea - SC Retim Ecologic Service SA Timişoara; SC Polaris M Holding SRL Constanţa; SC Financiar Urban SRL Piteşti. Se estimează finalizarea procedurii până la finalul anului 2018. Aceasta însemană că în această zonă a judeţului, noul operator va intra cel mai probabil la jumătatea anului 2019, în condiţiile în care va fi nevoie să se ofere şi o perioadă de câteva luni pentru mobilizarea din punct de vedere tehnic şi logistic.

Cea mai complicată situaţie se înregistrează în zona 3, cu 25 de UAT-uri din Apuseni, respectiv patru oaşe şi 21 de comune. Se lucrează în prezent la elaborarea noului studiu de fundamentare privind colectarea separată şi transportului deşeurilor. La finalizare, studiul şi caietul de sarcini vor fi transmise pentru aprobare de către toate cele 25 de consilii locale. Abia ulterior se va proceda la scoaterea contractului la licitaţia pentru concesionare.

Pentru localităţile din Apuseni, noul operator nu va fi selectat mai devreme de a doua jumătate a anului 2019. Prin contractele ce va fi încheiat de către ADI Salubris Alba se vor reglementa următoarele tipuri de activităţi: colectarea separată de la populaţie şi de la operatorii economici a deşeurilor menajere reciclabile pe 3 fracţii: hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă; colectarea separată a deşeurilor menajere reziduale; coletarea şi gestionarea deşeurilor periculoase din deşeurile menajere; colectarea deşeurilor abandonate pe domeniul public; transportul acestor categorii de deşeuri la staţile de transfer; colectarea cadavrelor de animale de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj.  

Citiţi şi:

 

Staţiunea Arieşeni se apropie de civilizaţie: investiţie de peste 9 milioane de lei pentru 8 km de canalizare şi construirea unei staţii de epurare

 

O nouă achitare după modificarea legii privind conflictul de interese. Un fost consilier local scapă de dosar pe motiv că fapta nu este prevăzută de lege

 

Ce este şi unde se depune o sesizare penală. Diferenţa dintre plângere şi denunţ

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite