Peste 1.000 de participanţi la întâlnirile de promovare a proiectului  de management al deşeurilor în Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.300 de locuitori din 46 de localităţi au participat la întâlniri de promovare a proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”. Au fost organizate un număr de 58 de întâlniri, urmând ca până la sfârşitul anului 2015 să aibă loc alte 51 de evenimente în restul localităţilor din judeţ.

 Activitatea este parte componentă a contractului de servicii ”Campanie de informare şi conştientizare pentru proiectul Sistem de management integrat al deşeurilor” încheiat în noiembrie 2013 între Consiliul Judeţean Alba şi asocierea formată din firmele Agrafics Communication SRL Bucureşti - Avensa Consulting SRL Iaşi. În total, în contract sunt prevăzute un număr de 109 de acţiuni de promovare în toate cele 77 de unităţi administrativ-teritoriale din Alba. Scopul acestor întâlniri este acela de informa cetăţenii cu privire la modul în care vor fi gestionate deşeurile generate în judeţ după implementarea proiectului. 

Oamenii primesc informaţii despre componentele proiectului şi sunt sfătuiţi cum să colecteze selectiv pe cele patru fracţii şi cum să composteze individual deşeurile biodegradabile. Astfel, începând cu anul 2016, deşeurile menajere (denumite în legislaţie ”deşeuri municipale”) ce vor fi transportate la depozitul de la Galda de Jos, vor fi colectate pe patru fracţii: plastic şi metal în containerul galben, hârtie şi carton în containerul albastru, sticlă în containerul verde şi materiale biodegradabile în containerul negru. Pentru colectarea primelor trei fracţii vor fi achiziţionate în cadrul proiectului un număr de 4.375 de containere, urmând ca cele pentru fracţia de materiale biodegradabile să fie asigurate de operatorul serviciilor de salubritate. De asemenea, pentru zona rurală vor fi achiziţionate 16.133 de unităţi de compostare individuală. Participanţii la întâlniri primesc fiecare pliante de informare despre proiect şi materiale promoţionale realizate în cadrul campaniei de informare şi conştientizare (sacoşe, şepci şi tricouri). Întâlnirile se desfăşoară la sediul primăriilor sau în şcoli, cămine culturale, case de cultură şi la acestea participă funcţionari, aleşi locali, elevi şi alte categorii de cetăţeni. Întâlnirile se desfăşoară la sediul primăriilor sau în şcoli, cămine culturale, case de cultură şi la acestea participă funcţionari, aleşi locali, elevi şi alte categorii de cetăţeni. În cadrul acţiunilor de informare directă sunt împărţite participanţilor pliante, afişe şi materiale promoţionale. 

Potrivit Consiliului Judeţean Alba, astfel de evenimente au avut loc în municipiile Alba Iulia (2 întâlniri), Blaj, Sebeş şi Aiud (2 întâlniri), în oraşele Ocna Mureş (2 întâlniri), Cugir, Zlatna, Abrud, Baia de Arieş, Teiuş (2 întâlniri) şi Cîmpeni, respectiv în comunele Bucerdea Grânoasă, Cenade, Cergău, Cetatea de Baltă (2 întâlniri), Crăciunelu de Jos, Jidvei (2 întâlniri), Roşia de Secaş, Sîncel, Şona (2 întâlniri), Valea Lungă (2 întâlniri), Berghin, Blandiana, Ceru Băcăinţi, Cîlnic, Cut, Doştat, Fărău, Gârbova, Hopîrta, Livezile, Lopadea Nouă, Lunca Mureşului, Mihalţ, Mirăslău, Noşlac, Ohaba, Ponor, Rădeşti, Rîmeţ, Rimetea, Săliştea (2 întâlniri), Şibot, Sîntimbru, Şpring şi Unirea (2 întâlniri). Tot în cadrul campaniei de informare şi conştientizare au mai fost distribuite un număr de 90.000 de fluturaşi, 83.000 de pliante, circa 1.500 de afişe şi aproximativ 3.000 de tricouri, băscuţe şi sacoşe.

Proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este implementat de Consiliul Judeţean Alba. Valoarea acestuia este de 212.015.115 lei, fără TVA. Valoarea eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 188.313.589 lei, fără TVA. Cea mai importantă componentă a proiectului este realizarea unui centru de management integrat al deşeurilor din comuna Galda de Jos care cuprinde: construcţia unui nou depozit de deşeuri în Galda de Jos (543,000 m3) – prima celulă; construcţia unei staţii de sortare la Galda de Jos (43,000 t/an); construcţia unei staţii de tratare mecanico - biologică simplă la Galda de Jos (85,566 t/an). Celelalte componente ale proiectului se referă la construcţia a două staţii de transfer deşeuri la Blaj (15,000 t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an) şi închiderea a şapte depozite urbane neconforme aflate pe teritoriul oraşelor Abrud, Cîmpeni, Blaj, Ocna Mureş, Cugir, Alba Iulia şi Aiud. 

Au început lucrările la depozitul ecologic de deşeuri de la Galda de Jos, în Alba. Investiţia este de 19 milioane de euro

 

Undă verde pentru lucrările de închidere la şase depozite de deşeuri din Alba: investiţii de aproape 16 milioane de lei

 

Contracte în valoare de 17 milioane de lei încheiate pentru proiectul de management al deşeurilor în Alba 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite