Obiceiuri şi datini de Crăciun în Alba păstrate de sute de ani şi transmise din generaţie în generaţie
0Folcloriştii de seamă ai judeţului Alba au cuprins în lucrările lor o serie de obiceiuri specifice acestei perioade. În lumea satului tradiţional, odată cu intrarea în postul Crăciunului, ţăranii trăiau cu intensitate şi nerăbdare fiecare zi, aşteptând şi pregătindu-se pentru perioada sărbătorilor de sfârşit şi de început de an. Dintre obiceiurile ciclului calendaristic, colindatul devine cea mai strălucită manifestare folclorică.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei ”Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba”, Petruţa Pop, folcloriştii de seamă ai judeţului Alba au cuprins în lucrările lor o serie de obiceiuri specifice acestei perioade. Astfel, Avram Cristea, în „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, aminteşte pentru început de colindatul copiilor, din Ajunul Crăciunului, care se făcea peste tot. Repertoriul acestora era variat în funcţie de vârsta copiilor. În munţii Apuseni, la Lupşa, copiii colindători erau denumiţi „piţărăi” şi erau răsplătiţi cu nuci, mere, alune şi colăcei, denumiţi „colindreţe” sau „colindreţi”, în satele Răchita, Valea Pianului.
Sabin Cioica, în „Turism cultural în Ţara Moţilor”, aminteşte despre colindatul copiilor de 4-12 ani, denumit „Haida-duru”. Aceştia porneau din partea de jos a satului, câte doi-trei, alăturându-se acestora pe parcursul drumului şi alţi micuţi. Copiilor le era răsplătită colinda cu fructe şi colăcei, iar când ieşeau din curtea gazdei, rosteau cu putere formula specifică „Haida-duru”.
Valer Butură, în „Cultură spirituală românească” vorbeşte despre copiii şi „junişenii” din Sălciua, care îşi decorau pălăriile cu aşa numitele „colinzi”. Confecţionarea acestora constituia o preocupare deosebită atât pentru copii, dar şi pentru părinţi. „Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe, flori de măr/ Sculaţi voi, români plugari/ Că vă vin colindători…/ Şi v-aduc pe Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău.”
Ceata de colindători
Rolul principal în colindatul tradiţional aparţinea cetei de feciori. Folcloristul Ovidiu Bârlea consemna că obiceiul acesta s-a păstrat mai bine în Transilvania de sud şi în cea de Câmpie şi în Ţara Loviştei. Ceata de colindători a purtat denumiri felurite, astfel, în Munţii Apuseni, aceasta se numea „ceata junişenilor”, în ţinutul dintre Olt şi Târnave, se numea „bute” sau „butea feciorilor”, iar pe Valea Mureşului, „feciorii ospăţului”. Colindatul cetei de feciori începea în seara de Ajun „după ce se întuneca bine” şi continua până în ziua de Crăciun. Dacă în vechime nu era lăsată nicio casă necolindată, începând cu deceniul opt al secolului trecut, consemnează Avram Cristea, în „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, doar în cătunele comunelor Ceru Băcăinţi şi Blandiana se mai colindau încă toate gospodăriile.
De la o casă la alta, feciorii cetei cântau din fluier şi strigau ca la joc, iar intraţi în curtea gospodarului, feciorii încetau strigăturile şi începea în curtea acestuia o adevărată pledoarie a colindatului, pentru câştigarea bunăvoinţei cetei. După ce gospodarul a confirmat primirea cetei pentru colindat, feciorii intrau în casă şi se aşezau roată în jurul mesei, iar gazda comanda câte colinde dorea la invitaţia vornicului. Gazdele mai avute, care cereau mai multe colinde se pregăteau şi cu mâncare pentru feciorii cetei. Astfel, în mod obligatoriu, ceata începea să zică colinda mesei, în care se lăuda bucatele şi se înălţa masa gospodarului la dimensiuni fabuloase. După ce colindătorii erau omeniţi cu băutură şi mâncare, vornicul mulţumeşte gazdelor printr-o oraţie destul de lungă ce conţinea lauda darurilor, iar după primirea acestora, ceata de feciori părăseşte casa adresând scurte urări de sănătate.
Butea din Ţara Secaşelor
Cea mai spectaculoasă păstrare a ceremonialului colindatului se mai întâlneşte şi astăzi în Ţara Secaşelor, sub denumirea de Bute, butea feciorilorobicei descris în amănunt de către folcloristul Ioan Popa, în volumul „Ţara Secaşelor – monografie folclorică”, ritual pregătit minuţios înainte cu 4-6 săptămâni înainte de Crăciun de tinerii comunităţii. Momentele principale ale obiceiului se pot ordona în felul următor: găsirea gazdei, alegerea căpeteniilor, strânsul vinului, colindatul şi butea propriu-zisă. După ceata copiilor, junişeilor şi a junilor, oamenii mai în vârstă , femei şi bărbaţi, plecau în vecini la colindat şi până la urmă se adunau cu toţii într-o casă unde se bucurau împreună colindând. Obiceiul se practica în localităţile Roşia de Secaş, Ghirbom, Doştat, Berghin, Şpring, Draşov, Deal, Cut, Daia Română.
Pe Secaşul Mare, la Cut, este de consemnat şi jocul cu măşti, un obicei practicat doar de feciori care organizau o nuntă cu toate personajele ei: un mire scund alături de o „mireasă” dintre cele mai înalte, un alai şi tot felul de obiecte care să stârnească râsul şi buna dispoziţie. Pe teritoriul judeţului Alba unul dintre obiceiurile de iarnă cel mai răspândit a fost colindatul cu ţurca. Practicat în aproape toate satele, el se mai păstrează sporadic doar în câteva localităţi: Uioara de Jos (Ciunga), Biia, Hăpria, Ghirbom şi Straja. Spre deosebire de localităţile din jurul satului, „Ţurca” de la Straja, prezintă unele particularităţi ce se referă la modul de desfăşurare a părţii finale a obiceiului şi anume, împuşcarea şi înmormântarea ţurcii, care are loc în dimineaţa zilei de Anul Nou. După cum este consemnat în „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, o caracteristică a măştii, este tendinţa de împodobire exagerată, diferite piese de artă populară, majoritatea componente ale costumului popular specific zonei: cingători, brâie, lăiţare din mărgele colorate, batiste, curele, basmale etc. La „gazda ţurcii”, feciorii din ceată ajutaţi de oameni mai vârstnici, care odinioară au jucat ţurca, şi de fetele din sat, împodobesc ţurca.
Din ceata feciorilor se alege doar vornicul, iar pentru celelalte funcţii cum sunt cea de casier, colăcar şi muzicanţii sunt angajaţi dinafară şi sunt de obicei oameni mai în vârstă, care la vremea lor au jucat ţurca. Ţurcaşii pornesc cu colindul de la gazda ţurcii, apoi pornesc la reprezentanţii satului, la fete şi în cele din urmă la restul caselor, având grijă să nu rămână nici o gospodărie necolindată. În dimineaţa zilei de Anul Nou, ţurca este omorâtă de un bărbat din sat înarmat, care stă ascuns şi văzând-o cum joacă insinuează că o împuşcă trăgând un foc de armă. Ţurca cade la pământ, iar feciorul care a jucat-o o lasă jos şi fuge să nu fie prins. Ritualul înmormântării ţurcii dă o notă distinctivă acestui obicei. Luată pe braţe şi dusă la gazdă, ţurca este bocită de ceată, iar un „popă” îi face slujbă. Aici este lăsată la gazdă două sau trei zile, aşa cum se obişnuieşte la mort, apoi aceiaşi feciori se strâng din nou pentru a o dezbrăca, restituind piesele şi podoabele împrumutate, oamenilor din sat. Împuşcarea şi înmormântarea ţurcii are semnificaţia terminării anului care a trecut.
Viflaimul în Apuseni
Un alt obicei practicat în judeţul Alba este Viflaimul, consemnat la Lupşa de către Emil Roşca. Alcătuit dintr-un grup de bărbaţi, obiceiul presupunea colindul în miez de noapte pe la case, care cântau în târnaţul caselor colinda „Sculaţi voi mai mari boieri”. Erau poftiţi în casă de către gazdă, iar pe masă se punea lădiţa în formă de bisericuţă şi se dădea mâna cu toţi ai casei. Se deschidea lădiţa şi se aprindea lumânarea dinlăuntrul ei, după care fiecare vers din colindă se regăsea în personajele aflate în bisericuţă: Iosif, Maria, steaua, păstorii, craii de la răsărit, Irod, Iuda.
Spre deosebire de Căluşul din sudul ţării, care se manifesta de Rusalii, Căluşarul din Vinerea, Săliştea, Şibot, Balomir, Ceru Băcăinţi, Pian, Blandiana, Acmar şi Almaşu Mare este legat de obiceiurile dintre Crăciun şi Bobotează. Avea caracter de ceată restrânsă şi se desfăşura după o ierarhie prestabilită. Ceata de căluşari era formată din feciori de însurătoare şi aceştia nu aveau voie să părăsească gazda în perioada dintre Ajunul Crăciunului şi Anul Nou, unde fiecare avea aşternutul lui. În ziua de Crăciun, după slujba Liturghiei, făceau un joc în faţa Bisericii, după care îl colindă pe gazdă. A doua zi, Căluşarii colindă pe fruntaşii satului, de unde primesc colaci, băutură şi bani. Obiceiul se încheie de Anul Nou cu o petrecere între tineri.
Craii şi colindul pentru Biserică
În ziua de Crăciun, după cum consemnează Avram Cristea în aceeaşi lucrare de referinţă, se mergea cu craii în localităţile Ampoiţa, Meteş, Almaşu Mare, obicei practicat de copii cu vârsta între 10-15 ani. Costumele crailor impresionează prin colorit, precum şi prin modul în care este împodobită steaua. La Acmar, îngerul îmbrăcat în alb poartă steaua, Irod, în roşu are sabie şi este socotit şef, Valtizar în verde, Melfior în albastru, Gaşpar în galben, ultimii purtând şi ei săbii. Cu mici modificări, obiceiul este practicat astăzi în majoritatea localităţilor de pe Valea Ampoiului, sub îndrumarea preotului şi este cunoscut sub numele de Irozii.
După colindatul cetelor copiilor, juniţeilor şi a junilor, în răstimpul ce mai rămânea până la răsăritul soarelui, când clopotul Bisericii chema la Liturghie întreaga obşte sătească, plecau la vecini la colindat femeile şi bărbaţii mai în vârstă. De mai multă vreme încoace, se practică în satele judeţului Alba colindul pentru Biserică de către cantori, grupuri de bărbaţi sau mixt, fiind aşteptaţi cu bucurie de săteni. Grupul de enoriaşi colindă mai întâi casa preotului, care îi însoţeşte pe colindători la casa fiecărui creştin ducând împreună vestea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. (Sursa: Petruţa Pop - Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba)
Citiţi şi:
Revoluţia de la Cugir, între revolta populară şi crimele comise la Miliţie
Se încarcă comentariile...
