O primărie din Alba a dat în judecată Poliţia şi vrea înapoi banii acordaţi pentru carburantul maşinii poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
masina politie

Primăria şi Consiliul local al comunei Fărău din Alba încearcă să recupereze de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba banii acordaţi în urmă cu şapte ai pentru acoperirea unor cheltuieli cu carburantul autoturismului postului de poliţie.

 În acest sens, administraţia locală din Fărău a deschis un proces civil prin care solicită justiţiei obligarea pârâţilor la achitarea sumelor menţionate. Banii au fost alocaţi IPJ Alba, de Consiliul local Fărău, în anul 2011 în cadrul unui protocol de colaborare între cele două instituţii.

”În anul 2011 s-a aprobat de Consiliul local Fărău prin HCL 38/29.09.2011 încheierea unui protocol de colaborare între cu IPJ Alba pentru punerea în aplicare a unui proiect de interes public local prin acordarea din bugetul comunei pentru anul 2011 a unui sprijin de 5.000 lei. Ulterior hotărârii s-a încheiat protocolul propriu zis cu nr 2721/12.10.2011. În urma exercitării auditului de către Curtea de Conturi Alba, prin decizia 5/2013, aceasta a impus primarului şi Consiliului local Fărău să facă demersuri să recupereze banii consideraţi că au fost acordaţi ilegal. În urma deciziei Curţii de conturi s-au făcut demersuri către IPJ Alba pentru recuperarea prejudiciului, fără rezultat”, au precizat reprezentanţii Primăriei Fărău în acţiunea depusă la instanţa de judecată. Suma solicitată se ridică la 6.661,60 lei,

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a solicitat respingerea acţiunii în pretenţii formulate de reclamant ca urmare a prescripţia dreptului material la acţiune. Iniţial, acţiunea a fost înregistrată la Tribunal, dar această instanţă şi-a declinat competenţa către Judecătoria Alba Iulia. În anii 2011 si 2012, IPJ Alba a propus Primăriei comunei Fărău şi Consiliului Local încheierea unui acord de cooperare în vederea eficientizării activităţii şi creşterii operativităţii poliţiei, în cadrul proiectului denumit ”Operativitate în rezolvarea problemelor de ordine publică în comuna Fărău”.

Potrivit IPJ Alba, ”soluţia pentru reducerea fenomenului infracţional o reprezintă creşterea mobilităţii efectivelor de poliţie care, prin prezenţa în teren, conduce la eficientizarea activităţii de prevenire a fenomenului infracţional, la identificarea cu operativitate şi documentarea activităţii infracţionale, asigurând reducerea timpului de reacţie pentru intervenţia la evenimente şi aplicarea măsurilor legale”. Astfel, în septembrie 2011 şi ianuarie 2012 au fost încheiate două protocoale cu Primăria Fărău părin care s-a aproba sprijinirea lunară a Postului de Poliţie al Fărău cu o cantitate lunară de carburant pentru autoturismul din dotarea acestuia, folosit in domeniul ordinii şi siguranţei publice.

În final, acţiunea a fost respinsă în 26 octombrie 2018, dar poate fi contestată la Tribunal. ”Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Comuna Fărău, Primarul comunei Fărău, Consiliul Local Fărău, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare”, a precizat Judecătoria Alba Iulia.

Citiţi şi:

Apeluri pe Facebook pentru boicotarea Jandarmeriei de Ziua Naţională. Mesajul transmis de primarul din Alba Iulia

 

Klaus Iohannis, la Alba Iulia de Ziua Naţională. Ce va face preşedintele la 1 Decembrie, în Capitala Marii Uniri

 

Ziua Naţională a României la Alba Iulia. Programul manifestărilor organizate la 100 de ani de la Marea Unire

 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite