FOTO VIDEO Studenţi americani pe urma zeului Mithras la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
templu studenti alba

Nouă studenţi din SUA şi Canada, 2 din Ungaria şi 10 din România participă timp de 5 săptămâni, la Alba Iulia, la un program de cercetare într-un sit arheologic de top la nivel european. Este vorba despre un templu al zeului Mithras, descoperit apropierea Cetăţii Alba Carolina.

Studenţii americani provin de la universităţile Alberta, Maryland şi Priceton, maghiarii de la universitatea din Pecs, iar studenţii români sunt de la instituţii de învăţământ din Cluj-Napoca şi Alba Iulia. Coordonatorii activităţilor de cercetare sunt profesorii Matthew Mccarthy de la Universitatea Prince şi Mariana Egri, respectiv Aurel Rustoiu de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este pentru al doilea an în care campania de cercetare implică studenţi din SUA, în condiţiile în care săpăturile sunt finanţate şi în 2014 de Universitatea Princeton. În acest an, cercetările au sco la lumină latura de sud a templului zeului Mithras, fiind descoperită şi o locuinţă din epoca medievală, datat în sec. XII – XIII. 

”Este prima actvitate de cercetare a unui sit reprezentând templus zeului Mithras din vechea provincie Dacia şi una din primele cercetări ale unui asemenea templu din lumea romană. Am obţinut informaţii foarte importante despre viaţa economică şi socială a oraşului şi a regiunii, din perioada romană şi medievală. Cercetarea ne oferă perspective deosebite şi este, de asemenea, o şansă pentru studenţii noştri de a participa la o activitatea de cercetare arheologică, să îi aducem împreună să cunoască tehnicile moderne şi să participe la o cercetare de top în arheologie”, a spus prof. dr. Matthew Mccarthy. 

Templul, datând cel mai probabil din prima jumătate a secolului al II-lea d.Hr., este foarte bine conservat. S-au păstrat ziduri şi inscripţii dedicate lui Mithras, zeul luminii, al sincerităţii şi al loialităţii în mitologia persană şi romană. Specialiştii au descoperit obiectivul în 2008, timpul descărcării de sarcină arheologică a terenului pe care un investitor dorea să construiască un hotel. Campania de cercetare va fi finalizată în 2014, după care se va trece la conservarea sit-ului.

”Am recuperat o cantitate foarte mare de ceramică romană, ceramică medievală, oase de animale, fiind vorba despre un cult colegial în care se organizau petreceri. S-au recuperat probe de sol, fragmente arhitecturale, s-au descoperit foarte multe piese de fier, de bronz şi o mare cantitate de material de construcţie. Mare parte a structurii templului a fost afectată de activităţile din perioada medievală. S-a descoperit o aşezare medievală, care a avut şi cuptor şi o groapă mare de provizii”, a spus prof. dr. Mariana Egri. Groapa de provizii a locuinţei medievale era săpăată în pământ, la o adâncime de circa 1,8 m şi permitea păstrarea alimentelor la o temperatură constantă de 10 grade Celsius.

Pentru studenţii străini, participarea la activitatea de cerectare este o ocazie deosebită. ”Este un loc incredibil şi incitant. Sunt încântată că pot participa la o astfel de cercetare, care nu este la îndemâna oricui. Sunt recunoscătoare întregii echipe”, a spus Tess Bicell, studentă la Universitatea Princeton.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite