Fost angajat al unor săli de noroc din Sebeş, trimis în judecată pentru delapidare. Ce sumă a sustras din casierii
0Un tânăr din Sebeş, fost angajat al unor localuri în care funcţionează jocuri de noroc, a fost trimis în judecată pentru delapidare, după ce şi-ar fi însuşit încasările.
Prejudiciul cauzat prin faptele sale se ridică la peste 60.000 de lei.
Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a acestuia începând cu luna martie, când s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului în vârstăde 22 de ani.
În 26 iunie 2019, la Judecătoria Sebeş a fost înregistrat dosarul penal cu obiectul ”delapidarea”, în care inculpatul C. Ovidiu va fi judecat.
Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2018, în timp ce a fost angajat, pe rând, la patru localuri publice din Sebeş, în care funcţionează şi servicii de jocuri de noroc, şi-ar fi însuşit, pe nedrept, suma de 60.982 de lei, pe care ar fi folosit-o în interes personal.