Execuţii în masă şi măceluri în Cetatea Aiudului. Istoria sângeroasă a monumentului urban din centrul Transilvaniei
0Cetatea Aiudului a fost, în decursul celor peste şapte secole de existenţă, ”martora” unor evenimente tragice ce au schimbat destine şi au avut repercusiuni chiar şi asupra evoluţiei Transilvaniei.
Istoricii scriu în documentele rămase în arhive despre execuţiile şi masacrele care au avut loc în Cetatea din Aiud. Cetatea a fost construită în secolul XIV, datorându-şi aspectul actual modificărilor din secolele XVI şi XVII. Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o aşezare daco-romană, suprapusă de o fortificaţie de pământ. Monumentul a fost şi a rămas una dintre cele mai importante cetăţi urbane din Transilvania.
Una din primele acţiuni sângeroase a avut loc în luna noiembrie a anului 1437. Răscoala ţăranilor lui Benedict Gazda, din Diod (Stremţul de azi), a fost înnăbuşită cu brutalitate de către oastea nobilimii, trimisă de rege după ce timp de două săptămâni cetatea fusese cucerită şi ocupată de răsculaţi.
Atacuri repetate şi dure a suportat Aiudul şi între 1658 şi 1659, organizate de către trupele otomane. Ţinta a fost populaţia din Alba Iulia, refugiată în cetatea Aiudului de frica oştilor turco-tătare. Într-o primă fază, timp de câteva zile, locuitorii Aiudului au respins atacul, însă, după 9 septembrie 1658, cetatea a fost asediată succesiv. Incendiată şi bombardată, fortăreaţa a cedat, iar asediaţii au decis să poarte tratative cu hanul, care a cerut să i se predea armele şi bijuteriile, precum şi fete pentru haremul său.
Locuitorii Cetăţii i-au primit cu rezerve pe cei 6.000 de soldaţi ai lui Francisc Rákóczi, sosiţi la Aiud în 1704. Totuşi, orăşenii trec în tabăra habsburgică dar, pentru a-şi apăra spatele, trimit un sol la Sibiu, la generalul Rabutin, comandant al armatei austriece. Scopul soliei era de a-l înştiinţa pe comandant despre faptul că au fost siliţi să lupte alături de Rákóczi. Între timp, însă, un spion de-al austriecilor a fost prins la Aiud; ca pedeapsă, Toroczkai i-a tăiat nasul şi o ureche şi l-a trimis înapoi.
Generalul Rabutin a văzut în asta vina aiudenilor, ordonând trecerea oraşului prin foc şi sabie. Astfel, Duminica Floriilor (16 martie) este ziua în care colonelul von Tiege a intrat cu trupele în Aiud, scoţând bărbaţii din cetate şi închizându-le pe femei în Colegiul Bethlen. A dat foc oraşului, iar cei care s-au opus au fost ucişi pe loc. Au murit 200 bărbaţi şi 28 studenţi ai colegiului, care au fost înmormântaţi pe „Kápolnai domb” (Dâmbul Capelei). În amintirea lor, în 1796, a fost ridicat „Monumentul studenţilor”. Se află în parcul oraşului, este sculptat în piatră şi este cel mai vechi monument public din Aiud, impresionând prin aspectul sobru, neoclasic (baldachin, coloane, cupolă). Mai târziu apoi, în timpul aceluiaşi război, în 1707, Aiudul a fost din nou devastat de către curuţi.
Monumentul studenţilor din Aiud
Zilele de 25 şi 26 noiembrie 1784 rămân în istoria Aiudului pentru execuţiile înfiorătoare ale unor căpetenii ale răscoalei iniţiate de Horea, Cloşca şi Crişan. Atunci, 11 ţărani au fost executaţi în chinuri de către călăii guvernatorului Transilvaniei pentru a înnăbuşi mişcarea ţăranilor, care urmau să ajungă şi la Aiud. Au fost prinşi, fiind apoi aduşi la Aiud pentru execuţie. Câţiva dintre ei, însă, muriseră pe drumul spre oraş, fiind descărcaţi morţi.
Însă unul dintre cele mai crunte episoade din istoria Aiudului a avut loc în ianuarie 1849, când ţăranii români răsculaţi au devastat oraşul. Au incendiat biserici, au profanat altare, au distrus închisoarea şi au asasinat circa 600 de maghiari (numărul neoficial fiind mult mai mare). Totul a durat 10 zile iar cadavrele ungurilor au fost aruncate în şanţurile cetăţii. Măcelul era, se presupune, o acţiune militară condusă de revoluţionarul Axente Sever şi preotul Simion Prodan, ca urmare directă a ofensivei maghiare asupra comunităţilor româneşti din Transilvania, în toamna lui 1848. Pentru presupusele sale ordine în timpul masacrului, Axente Sever a fost arestat în luna următoare, dar a fost apoi achitat.
De plan poligonal neregulat, cu o suprafaţă de circa 3500 metri pătraţi şi construită din piatră brută cu o grosime a zidurilor de 1,2 metri, cetatea a fost întărită cu turnuri atribuite diversor bresle meşteşugăreşti care le întreţineau şi al caror nume îl purtau. Avea 9 turnuri: Turnul măcelarilor, Turnul croitorilor, Turnul cizmarilor, Turnul blănarilor, Turnul dogarilor, Turnul olarilor, Turnul Kalendas, Turnul lăcătuşilor-fierarilor şi Turnul Porţii. Din rândurile fiecărei bresle responsabile de turnuri, se alegeau ofiţerii de breaslă, comandanţii militari ai cetăţii. Legătura între turnuri se făcea prin drumul de strajă aflat în spatele parapetului, la care se avea acces prin intermediul mai multor scări din lemn.
Se încarcă comentariile...
