Bărbatul din Alba condamnat pentru cinci violuri, trimis în judecată pentru o nouă faptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Ighiu, judeţul Alba, arestat preventiv într-un caz de viol asupra unei tinere de 18 ani, a fost trimis în judecată de procurori. Miţelea Ovidiu Marius are în ultimii 10 ani un număr de 5 condamnări pentru viol.

Ultima infracţiune a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2013. Bărbatul a forţat o tânără de 18 ani să întreţină relaţii sexuale cu el. Deoarece prezenta mai multe urme de violenţă (inclusiv la nivelul feţei), poliţiştii au solicitat deplasarea la domiciliul victimei a echipajului de Ambulanţă, care după examinare au asigurat transportarea acesteia la Spitalul Judeţean Alba, unde a rămas sub supraveghere medicală.

Potrivit IPJ Alba, Miţelea Ovidiu Marius a fost condamnat, în mod repetat, la pedepse cu închisoarea, în perioada anilor 1992 – 2008, pentru comiterea unui număr de cinci infracţiuni de viol, în concurs cu alte infracţiuni de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu şi furt. 

Ultima condamnare a fost în anul 2008 la pedeapsa închisorii de 7 ani beneficiind de „liberare condiţionată” în luna noiembrie 2010, având un rest de pedeapsă de 1.082 zile. Pentru ultima faptă, bărbatul de 40 de ani mai este acuzat de lovire sau alte violenţe. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Alba Iulia. Instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a stabilit un prim termen în 10 decembrie 2013.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite