Bărbat din Alba, victimă a unui fals avocat. I-a plătit 7.500 de lei pentru un accident inventat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii îl caută pe autorul înşelăciunii. Foto Arhivă
Poliţiştii îl caută pe autorul înşelăciunii. Foto Arhivă

Un bărbat de 63 de ani din comuna Ighiu a căzut victimă unei înşelăciuni prin metoda „accidentul”. A fost convins de un bărbat să-i plătească o sumă de bani pe motiv că o rudă a suferit un accident.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că victima a fost sunată de un individ care s-a recomandat a fi avocat şi care i-a spus că o rudă de-a sa a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat un copil de 8 ani. Apelantul i-a solicitat bărbatului suma de 2.500 de euro, pentru a-i reprezenta ruda.

„Păgubitul a dat crezare apelantului şi a expediat printr-un serviciu de transfer rapid, suma de 7.500 de lei. Ulterior victima şi-a dat seama de faptul că a fost înşelată şi a anunţat poliţia. Poliţiştii din Alba Iulia efectuată cercetări în vederea identificării autorului, tragerea acestuia la răspundere penală şi recuperarea prejudiciului”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba.

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracţiuni, poliţia recomandă: 

- Fiţi sceptici atunci când sunteţi sunaţi de persoane necunoscute care vă solicită sume de bani în contul unor aşa zise servicii sau care vă solicită date cu caracter personal. 

- Verificaţi veridicitatea situaţiilor prezentate şi adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie, înainte de a spori contul escrocilor cu sume importante de bani.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite