Angajaţi din 16 AJOFM-uri învaţă să fie mai eficienţi în administraţia publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Participanţi la cursurile de perfecţionare
Participanţi la cursurile de perfecţionare

Cursurile de perfecţionare sunt organizate pentru angajaţi AJOFM din regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest, printr-un proiect co-finanţat prin programul POSDRU. Practic învaţă să fie mai eficienţi în administraţiua publică, să furnizeze servicii de calitate, să asisgure asistenţă de specialitate pe parcursul derulării /proiectelor cu finanţare externă.

Administraţia publică din România se confruntă, în afară de cerinţele impuse de procesul de integrare în Uniunea Europeană, cu două categorii de constrângeri: pe de o parte insuficienţa resurselor, iar, pe de altă parte, o creştere şi  o diversificare permanente a cerinţelor cetăţenilor şi a mediului economic şi social. Pentru a răspunde acestor cerinţe, inclusiv Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, în calitate de Serviciu  Public de Ocupare (SPO),   este necesară  dezvoltarea unui corp profesionist de funcţionari publici,  capabil să asigure servicii de calitate .

Un astfel de demers este pus în practică de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă(AJOFM) Alba prin proiectul„3C – Calitatea Crează Competenţe  - Calitatea în formare Crează Competenţe profesionale de nivel european pentru personalul SPO din Regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest“. Proiectul este  derulat împreună cu AJOFM Arad, AJOFM Satu Mare,  S.C. Tobimar Construct SRL Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Desarrollo de Estrategias Exteriores SA, Fomento de Iniciativas y Desarrollo de Actividades S.L., Servicio Público de Empleo del Principado de Asturias, ultimele trei din  Spania.

Perfecţionare pentru 45 de angajaţi AJOFM din trei regiuni

Modernizarea Serviciului Public de Ocupare se  bazează pe dezvoltarea competenţelor personalului, iar proiectul mai sus menţionat asigură cadrul organizat de acţiune în acest sens. În timpul analizei de nevoi realizată prin proiect  s-a identificat un deficit de competenţe în domeniul planificării organizate. Astfel, a fost stabilit un Program de perfecţioanare profesională în ocupaţia „Consultant administraţie publică”.

Specialiştii proiectului au selectat pentru prima serie un număr de 14 angajaţi din opt AJOFM-uri din regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest. Cursurile au fost organizate de S.C. Tobimar Construct SRL, partener în acest proiect. „Este un program care  formează şi dezvoltă competenţe pentru acţiunea pe bază de politici, strategii, programe şi proiecte. Principalele competenţe care vor fi dezvoltate în cele 80 de ore cât durează perfecţionarea  vizează: acordarea de servicii profesionale în domeniul administraţiei publice; eficientizarea muncii din  administraţia publică, acordarea de asistenţă de specialitate pe parcursul derulării programelor /proiectelor cu finanţare externă; asistenţă şi servicii pe probleme de proceduri aplicate în administraţia publică; asistenţă privind întocmirea documentaţiei tehnice şi a actelor administrative; asistenţă privind respectarea reglementărilor legale în vigoare; realizarea de expertize la solicitarea structurilor de conducere sau a altor părţi interesate ale autorităţilor administrative publice locale şi centrale;asistenţă de specialitate în cauzele solicitate de către autorităţile administrative publice locale şi centrale“, a explicat Maria Ilea, formator pentru programul de „Consultant administraţie publică”. Alte două programe similare vor mai fi organizate pentru alţi 31 de angajaţi, selectaţi de la AJOFM-urile din cele trei regiuni.

Demersul AJOFM Alba vizează  asigurarea unui cadru organizat de dezvoltare a competenţelor profesionale ale salariaţilor din cadrul Seriviciului Public de Ocupare,  în relaţie directă cu serviciile furnizate şi angajamentele de reformă asumate de Guvernul Romaniei. Proiectul se va finaliza în iulie 2014, este co-finanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite