Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, scos de sub urmărire penală de DNA în dosarul subvenţiilor publice pentru transportul pensionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a fost scos de sub urmărire penală de DNA în dosarul subvenţiilor publice acordate Societăţii de Transport Public. Alături de primar au mai fost scoşi de sub urmărire penală şi ceilalţi 10 învinuţi, dintre care şapte angajaţi ai primăriei şi trei de la STP. Procurorii au decis trimiterea unei cauze disjunse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

În dosar au fost învinuite 11 persoane în total: 8 din primărie, inclusiv viceprimarii Ioan Bogăţan şi Paul Voicu, Oliviu Gaspar (Biroul Transport, Liberă Iniţiativă şi Comercial – Direcţia Cheltuieli, Primăria Alba Iulia), secretarul Primăriei, Marcel Jeler, şeful departamentului economic, Teofila Ţâr şi alte trei persoane din cadrul STP, inclusiv directorul Stelian Nicola. 

Este vorba despre acuzaţii privind prelungirea contractului cu STP şi acordarea unor subvenţii la transportul public din municipiu către pensionari. Procurorii DNA au decis disjungerea cauzei şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru infracţiuni de înşelăciune şi neglijenţă în serviciu.

Prin ordonanţa 213/P/2011 din 29.07.2013, emisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba, se dispune:

Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor Hava Mircea Gheorghe, Ţâr Teofila, Rânghet Georgeta, Bogăţan Ioan, Voicu Paul, Gaşpar Oliviu, Ştef Horaţiu, Jeler Mircea Valerian, Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela, Borfotă Valeria.

Schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina învinuiţilor Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela, Borfotă Valeria „din infracţiunea de compliciitate la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea conform legii a destinaţiilor subvenţiilor [...], pentru activitatea infracţională desfăşurată în legătură cu solicitările de acordare de sume de bani reprezentând gratuităţi în perioada 10.08.2010 – 7.03.2012”, faptă care se va reţine în sarcina învinuiţilor Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela, Borfotă Valeria.

Ridicarea măsurii asigurătorii a inscripţiei ipotecare luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa 213/2011 din data de 9.03.2013, asupra unor bunuri imobile aparţinând învinuiţilor Hava Mircea Gheorghe, Ţăr Teofila, Rângheţ Georgeta Camelia, Jeler Marcel Valerian, Gaşpar Oliviu, Paul Voicu, Bogăţan Ioan. Menţinerea măsurii asigurătorii a inscripţiei ipotecare luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa 213/2011 din data de 9.03.2013, asupra unor bunuri imobile aparţinând învinuiţilor Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela.

Disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe învinuiţii Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela, Borfotă Valeria şi făptuitoarea persoană juridică SC STP SA Alba Iulia „pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune [...] în ceea ce priveşte activitatea infracţională de solicitare de gratuităţi în perioada 10.08.2010 – 7.03.2012 şi privind pe făptuitorii Hava Mircea Gheorghe, Popa Ioan Iancu, Damian Gheorghe, Raica Romulus, Florea Teodor, Lupşan Emil, Rusu Traian pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba spre competentă soluţionare.

Disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe învinuita Rângheţ Georgeta Camelia pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia spre competentă soluţionare. Neînceperea urmăririi penale faţă de învinuiţii Nicola Stelian Constantin, Adam Daniela Mirela şi Borfotă Valeria, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de acordare de subvenţii cu încălcarea legii a destinaţiilor subvenţiilor.

Neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea Mărincean Liliana şi Borza Maria, Popa Alin şi Truţă Florean pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea acrodării de subvenţii cu încălcarea legii. Cheltuielile judiciare în sumă de 5.000 lei rămân în sarcina statului, cf. art. 192, alin 3, C.P.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite