Accident în Apuseni între un microbuz şi un TIR: 11 persoane au fost rănite şi au ajuns la spital
0Un număr de 11 persoane au fost rănite uşor luni dimineaţa, în urma unui accident rutier petrecut pe DN74, între Alba Iulia şi Zlatna, pe raza localităţii Poiana Ampoiului. Au fost implicate două autovehicule, care au intrat în coliziune.
Traficul rutier a fost blocat la kilometrul 84+800 de metri, în jurul orei 6.00, iar după aproximativ o oră şi 30 de minute se circula alternativ, pe un singur sens. În accident au fost implicate un microbuz şi un TIR. Într-o curbă, TIR-ul ce circula înspre Zlatna a derapat şi a intrat în coliziune cu celălalt autovehicul, aflat pe sensul opus de mers.
În microbuz se aflau 12 persoane, angajaţi ai unei firme din Alba Iulia şi şoferul, iar 11 dintre acestea au suferit leziuni şi au fost transportate la spitalul din municipiu. Microbuzul circula spre Alba Iulia şi a fost proiectat în şanţ, în urma impactului.
Potrivit unor date de la faţa locului, şoferul microbuzului este cel care ar fi intrat pe contrasens, însă poliţiştii vor stabili cauza producerii accidentului după finalizarea cercetărilor.