A început înscrierea candidaţilor la facultate: specializări noi şi locuri mai multe la Universitatea din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea din Alba Iulia a demarat luni, 13 iulie, înscrierile pnetru anul universitar 2015-2016. Instituţia de învăţământ superior are 1.943 de locuri aprobate de minister pentru studiile de licenţă şi 889 pentru master.

Universitatea va avea din acest an cinci facultăţi în loc de patru, specializările de la „Ştiinţe” fiind reorganizate în două Facultăţi – cea de Ştiinţe Economice, respectiv Ştiinţe Exacte şi Inginereşti. Sunt mai multe locuri faţă de anul trecut, iar taxele sunt mai scumpe pentru unele specializări. La acestea se adaugă taxa de înscriere de 150 de lei, prin achitarea căreia candidaţii se pot înscrie la mai multe specializări în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Comparativ cu situaţia de anul trecut, pentru perioada 2015-2016, UAB are disponibile 658 de locuri pentru licenţă, subvenţionate de stat (600 anul trecut), 961 locuri cu taxă şi 275 pentru ID, respectiv 15 locuri pentru locuri pentru candidaţi din Republica Moldova (faţă de 10, anul trecut) cu bursă şi 34 de locuri pentru candidaţi de pretutindeni (60, anul trecut).

Tot la capitolul “noutăţi”, începând cu sesiunea de admitere iulie-august 2015, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia scoate la concurs locuri pentru două noi programe de licenţă autorizate:

– Kinetoterapie şi motricitate specială (învăţământ de zi, 50 de locuri, din care 15 locuri cu bursa alocată de către Universitate) – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

– Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar – învăţământ la distanţă (ID), 50 de locuri – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

De asemenea, pentru masterat, este disponibil programul Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric (domeniul Istorie, 15 locuri cu taxă) în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filologie.

La categoria “taxe”, pentru locurile nesubvenţionate, cel mai mult vor avea de plătit studenţii care intră la Informatică (în limba engleză – 3.600 de lei pe an), Administrarea afacerilor (în limba engleză – 3.300 de lei pe an), Arheologie (în limba engleză – 3000 de lei pe an) şi Muzică religioasă (3000 lei pe an). În rest, taxele variază între 2000 de lei şi 2400 de lei pe an. Programul admiterii cuprinde înscrierea candidaţilor, desfăşurarea probelor de examen (la specializările care au astfel de probe), ierarhizarea candidaţilor, comunicarea rezultatelor, rezolvarea contestaţiilor  şi înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri subvenţionate şi cu taxă.

Admiterea se organizează în perioada 13 iulie – 21 august 2015, conform următorului CALENDAR:

13 iulie – 23 iulie: înscrierea candidaţilor (cu excluderea zilei de duminică, 19 iulie);

24 iulie: susţinerea probei scrise şi a probelor de aptitudini/eliminatorie/competenţă lingvistică (la specializările unde este cazul);

25 iulie: ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie;

27 iulie: comunicarea rezultatelor admiterii;

27 iulie – 31 iulie: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă;

3 – 7 august, 10 – 14 august şi 17 – 21 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri cu taxă (realizată la nivel de secretariate ale facultăţilor).

În cazul în care, după prima sesiune rămân locuri neocupate, se organizează a doua sesiune a concursului de admitere, în luna septembrie 2015. Admiterea se organizează în perioada 7 septembrie – 25 septembrie 2015, conform următorului calendar:

7 septembrie – 17 septembrie: înscrierea candidaţilor (cu excluderea zilei de duminică, 13 septembrie);

18 septembrie: susţinerea probei scrise şi a probelor de aptitudini/eliminatorie/competenţă lingvistică (la specializările unde este cazul), interviuri masterate;

19 septembrie: ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie;

21 septembrie: comunicarea rezultatelor admiterii;

21 septembrie – 25 septembrie: înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă;

FOTO Aventuri pe bicicletă la 84 de ani: o bătrânică din Alba pedalează zilnic peste 2 kilometri pentru a-şi îngriji grădina

FOTO Farmecul pierdut al străzilor şi pieţelor din Alba Iulia în urmă cu peste 100 de ani

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite