În Cetatea Alba Carolina, preţuri ca la Roma. O trăsură de epocă folosită pentru comerţ alimentar, închiriată cu 7.000 de euro pe lună
0Creşterea numărului de turişti în Cetatea Alba Iulia a dus la obţinerea de către administraţia locală a unor preţuri foarte mari pentru închirierea trăsurilor de epocă şi a tonetelor mobile utilizate la comerţ alimentar şi pentru vânzarea unor obiecte de artizanat. Cel mai mare preţ obţinut este de 7.000 de euro pe lună.
Licitaţia organizată de Primăria Alba Iulia a avut drept scop închirierea a 9 trăsuri de epocă pentru comerţ alimentar, 4 trăsuri de epocă pentru artizanat, precum şi a 6 tonete mobile. Procedura s-a referit la concesionarea spaţiului aferent acestora, în cazul trăsurilor fiind vorba despre câte 12 metri pătraţi.
Pentru trăsurile de epocă, licitaţia publică a început de la 500 de euro, cu un pas de licitaţie de 20 de euro, iar pentru cele pentru artizanat de la 100 de euro, cu un pas de licitaţie de 10 euro. Preţurile la care au fost adjudecate cele 13 trăsuri de epocă (căruţe) şi cele 6 tonete mobile: trăsurile numerotate de la 1 la 5 pentru comerţ alimentar, care vor fi în şanţurile Cetăţii, Latura de Vest: trăsura nr. 1 – 2.200 de euro/lună; nr. 2 – 580 de euro/lună; nr. 3 – 1000 de euro/lună; nr. 4 – 640 de euro/lună; nr. 5 – 580 de euro/lună.
Cele 4 trăsuri pentru activitate de comerţ artizanal numerotate de la 6 la 9 au fost adjudecate la următoarele preţuri: nr. 6 – 730 de euro/ lună; nr. 7 – 2.100 de euro/ lună; nr. 8 – 1500 de euro/lună; nr. 9 – 2.700 de euro/lună. Cea mai mare bătălie s-a dat pentru trăsurile din Piaţa Cetăţii, îndeosebi pentru cele două trăsuri (căruţe) care sunt plasate pe lateralele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul.
Astfel, trăsura de epocă nr. 11 a ajuns să fie adjudecată la suma de 7.000 de euro/lună, iar cea cu nr. 12 la preţul de 6.020 de euro/lună. De asemenea, trăsura cu numărul 13, care, la fel, are un anumit spaţiu de terasă, a fost adjudecată cu 6.250 de euro/lună. Trăsura ”La Măruţă” a fost adjudecată la o chirie lunară de 2.820 de euro.
Chiriile lunare cu care au fost închiriate cele 6 tonete mobile; tonete pentru comerţ alimentar: nr. 1 – 522 de euro/lună; nr. 2 – 462 de euro/lună; nr. 3 – 552 de euro/lună; nr. 4 – 550 de euro/lună; nr. 5 – 580 de euro/lună; nr. 6 – 564 de euro/lună. Cele două tonete mobile pentru comerţ artizanal au fost închiriate totuşi la preţuri mult mai mici, respectiv una cu 34 de euro, iar cea de-a doua cu 36 de euro. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, organizatorul licitaţiei, contractele trebuie semnate de cei ce şi-au adjudecat licitaţiile în termen de 30 de zile, altfel vor pierde garanţiile, care la trăsurile pentru comerţ alimentar se ridică la 3.000 de euro, precum şi dreptul de a mai participa la orice licitaţie publică organizată de primărie în următorii 5 ani.
Numărul turiştilor a crescut, treptat, în Alba Iulia, în ultimii ani, după reabilitarea Cetăţii Alba Carolina, cea mai mare de tip Vauban din sud-estul Europei, în care s-au investit zeci de milioane de euro, dar şi datorită evenimentelor sociale şi culturale organizate cu preponderenţă în sezonul cald. De asemenea, în acest an, se mizează pe un număr mult mai mare de turişti, având în vedere că este anul Centenar, iar Alba Iulia este oraşul în care acum 100 de ani s-a votat unirea Transilvaniei cu România.