Turcia ar putea renunţa la testele PCR pentru turiştii români, înainte de 1 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstcck
FOTO: Shutterstcck

Turcia intenţionează să renunţe la testele PCR pentru turiştii români înainte de 1 iunie, a declarat, marţi, Ferit Turgut, reprezentantul pentru Mediterana din boardul Asociaţiei agenţiilor de turism din Turcia (Tursab), în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.

Potrivit acestuia, pe 17 mai se încheie lockdown-ul în Turcia, iar până la sfârşitul lunii se va decide pentru ce ţări se vor mai solicita de la 1 iunie teste PCR pentru turişti. 

Astfel, românii, care au o situaţie bună din punctul de vedere al numărului cazurilor de COVID-19, cel mai probabil nu vor mai avea nevoie de teste PCR de la 1 iunie pentru a intra în Turcia. Dar, după cum a precizat Ferit Turgut, este posibil ca o decizie în acest sens să se ia chiar mai devreme, informează Agerpres.

Reprezentantul Tursab susţine că în Antalya sunt aşteptaţi în 2021 „500.000, cel mult 600.000" de turişti români, care sunt în top 20 al ţărilor cu cea mai mare prezenţă în această regiune, listă dominată de Rusia.

La nivelul tuturor turiştilor străini, se speră că Antalya va atrage în anul 2021 în total 7,4 milioane de turişti, întrucât în primele patru luni ale anului au ajuns aici deja 1,4 milioane de vizitatori.

Practic, se doreşte ca în 2021 să se ajungă la jumătate din fluxul de turişti din 2019, un an fără pandemie, când în Antalya au venit nu mai puţin de 15 de milioane de turişti. În 2020 însă, numărul de turişti străini în Antalya a scăzut abrupt până la 3,3 milioane de turişti.

Oficialul turc susţine că ţara sa se pregăteşte să accepte persoanele vaccinate în ţară fără condiţii suplimentare, dar că momentan nu a angajat discuţii privind o eventuală recunoaştere a certificatului verde digital care este în curs de adoptare în Uniunea Europeană.

Ferit Turgut spune că aproape toţi angajaţii din sectorul turismului au fost vaccinaţi, proces care ar urma să se încheie pe 30 mai.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite