FOTO Cascada Niagara a îngheţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Îngheţ la Cascada Niagara, pe 8 ianuarie 2014 FOTO Reuters
Îngheţ la Cascada Niagara, pe 8 ianuarie 2014 FOTO Reuters

În ciuda gerului din zonă, turiştii merg la Cascada Niagara pentru a vedea fenomenul şi pentru a capta în imagini frumuseţea locului.

Vortexul polar care a provocat îngheţul Cascadei Niagara şi a afectat aproximativ 240 de milioane de persoane în Statele Unite şi în sudul Canadei va părăsi America de Nord la sfârşitul acestei săptămâni.

Modul în care arată acum Cascada Niagara aminteşte de îngheţul complet al acesteia din anul 1936, atunci când s-a format o perdea de gheaţă de câteva sute de metri.

În jur de 70 de recorduri de temperatură au fost doborâte marţi, peste 1.200 de zboruri au fost anulate doar în Chicago şi temperaturile resimţite au ajuns până la minus 52 de grade Celsius, în Statele Unite.

Temperaturile resimţite, de până la minus 53 grade Celsius, neobişnuite în ultimii 20 de ani, ninsorile şi poleiul au provocat zeci de morţi în mai puţin de o săptămână.

Paralizarea traficului aerian a devenit un coşmar pentru numeroşi americani, care nu se pot întoarce acasă după sărbătorile de sfârşit de an, în timp ce numeroase şcoli au fost închise în mai multe state, unde autorităţile le-au cerut locuitorilor să rămână în case.

Citeşte şi:

FOTO Vremea extremă din SUA a făcut „iadul“ să îngheţe

„În sfârşit iadul a îngheţat“, anunţă presa americană, făcând referire la un orăşel din statul Michigan, denumit Hell (iad) unde temperaturile au scăzut cu 20 de grade Celsius sub zero.

FOTOGALERIE SUA, sub gerul arctic. Cât de frig este: şofatul, interzis în Indianopolis, ursul polar de la Zoo, ţinut la adăpost

Un val de aer arctic a pus stăpânire pe estul Americii de Nord, aducând temperaturi periculos de scăzute, nemaivăzute în ultimele decenii. Aproximativ jumătate din populaţia Statelor Unite se află sub avertizare de vânt rece, cetăţenii fiind sfătuiţi să nu iasă din locuinţe, pentru a evita degerăturile.

Temperaturile din Statele Unite ale Americii, generate de vortexul polar, sunt sub cele de pe planeta Marte

„Marele îngheţ” care a afectat în ultimele zile continentul nord-american a reuşit să înregistreze temperaturi record pentru acest teritoriu, nivelul temperaturilor fiind sub cel al plantei Marte.

VIDEO Efectele vortexului polar: un tricou îngheaţă în mai puţin de un minut

Vortexul polar a adus în SUA temperaturi cu mult sub 0 grade. Specialiştii au avertizat că pielea expusă la un astfel de frig suferă degerături în numai 5 minute. Un tânăr a demonstrat cum un tricou îngheaţă în numai câteva secunde

Vortexul polar care va pune stăpânire pe SUA aduce temperaturi de până la minus 30 de grade. 140 de milioane de oameni vor fi afectaţi de „marele îngheţ“

Statele Unite se pregătesc pentru un „vortex polar“, fenomenul care va aduce de duminică până marţi temperaturi negative record. Acest nou val de vreme geroasă vine după ce 20 de state au fost deja acoperite de zăpadă şi gheaţă. Condiţiile meteorologice extreme au provocat până în prezent moartea a cel puţin 16 persoane în SUA, au paralizat mijloacele de transport şi au lăsat locuinţele în beznă.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite