Americanii construiesc în Cuba al doilea cel mai mare parc tematic din lume: când va începe construcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planurile unei companii americane includ construcţia unui parc gigantic mamut în Cuba, anunţ care vine după recenta vizită a preşedintelui american Barack Obama.

Americanii au început să schimbe „faţa” Cubei. Unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de parcuri de distracţie din SUA va construi în viitorul apropiat al doilea cel mai mare parc tematic din lume, după recenta vizită a preşedintelui american Barack Obama în Cuba. 

Demersurile pentru amenajarea parcului-mamut în zona nordică a insulei au fost deja demarate. Potrivit publicaţiei The Independent, acesta va fi amplasat la o oră distanţă de parcurs cu automobilul în estul popularei destinaţii de vacanţă Varadero.

Se pare că americanii vor să depăşească amploarea parcului tematic Dubailand, care se află în prezent în lucru în deşertul Emiratelor Arabe. Parcul turistic şi de distracţie cubanez va fi operat de o renumită companie americană, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, şi va pune la dispoziţia vizitatorilor mai multe zone, printre care un parc acvatic, o grădină zoologică şi o zonă de primire care va sărbători cultura insulei, precum şi şase hoteluri, zeci de restaurante şi  magazine.

Până la inaugurarea uriaşului parc tematic proiectat în tandem cu americanii, cubanezii se pot distra în parcul El Mundo de la Fantasia (n.r. Lumea Fanteziei), aflat sub administrarea statului la periferia oraşului Santiago de Cuba, care a fost grav prejudiciat de uraganul Sandy în urmă cu patru ani. Acolo, pe lângă dinozauri şi rachete, la intrare turiştii sunt întâmpinaţi de un clovn bizar, devenit deja celebru. Între timp, Cayo Saetia – pe coasta nordică, lângă Holguin – este o insulă artificială căreia i-a fost schimbată menirea, fiind transformată într-un parc safari, cu zebre, struţi şi antilope, exemplare care nu sunt specifice acestei zone.

Noua oază de distracţie a Cubei va asigura vizitatorilor şi un roller coaster cu 15 inversii, un hotel tematic din gheaţă, parade, show-uri şi jocuri nocturne de artificii. Cayo Castro va include şi un parc acvatic, cu diverse atracţii, şi restaurante cubaneze. Într-unul dintre hoteluri, la un bar destinat exclusiv adulţilor, se va servi cocktail-ul insulei: daiquiri.

Cel mai probabil, construcţia parcului tematic va începe în anul 2018, cu finalizare la 1 aprilie 2021.

image

El Mundo de la Fantasia. FOTO independent.co.uk/Dominik Wojtarowicz

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite