Viaţa în Drumul Taberei

Arhitectura pariziană e sufocantă; monotonia grandorii nu e uşor de suportat. Dând, la periferia Parisului, peste un cartier de blocuri, ca-n Drumul Taberei, am simţit că-mi vine inima la loc.

Tot aşa, când m-am reîntors acasă, am simţit balsamul Bucureştiului, confortul de-a mă afla din nou în lumea mea neglijentă, cu borduri şi trotuare sparte, cu blocuri gri şi arbori necoafaţi. Această modestie arhitecturală te ajută să respiri.

Cartierele muncitoreşti comuniste îţi transmit, în zilele însorite, o stare voioasă, mai ales dimineaţa. Trio Grigoriu exprimă bine această stare în piesa lor, Macarale. Îmi dau seama că am venit să locuiesc în Drumul Taberei pentru că seamănă cu George Enescu, un cartier muncitoresc din Suceava, în care am locuit toată copilăria.

Partea interesantă a cartierului este dispunerea oarecum asimetrică a blocurilor, ca şi relativa lor diversitate de forme, ceea ce-i conferă acel aspect de labirint de care se plâng totdeauna taximetriştii. Acesta este multiplicat de nenumăratele alei, care străbat, uneori în forme curioase, spaţiile verzi dintre blocuri. Ca să ajung cu Eva la locul de joacă ”de lângă şcoală”, am la dispoziţie trei sau patru căi sau variante de ”acces”. Aproape niciodată nu mergem pe acelaşi drum. Astfel, locul de joacă devine, până în ultima clipă, o destinaţie incertă. Când, în sfârşit, ajungem, Eva îl descoperă cu bucurie şi disperare, - ieşire miraculoasă din labirint.

Tot cartierul a fost întors pe dos de prea vastele lucrări la magistrala de metrou. Mulţi sunt deranjaţi de asta, pe bună dreptate. Pe mine însă nu mă atinge cu nimic. Nu sufăr de ceea ce Douglas Coupland numeşte "indigestie arhitecturală" ("nevoia aproape obsesivă de a trăi într-un mediu arhitectural cool"). Ceea ce mă deranjează e, uneori, proasta creştere, urâţenia şi răutatea conlocuitorilor mei.

Câtă ipocrizie cu cârciumile ”de stânga” ale hipsterilor! Toate se află în centru; se simte, în toate, miros de creier ars (o fi de la Marijuana); muzica e sumbră; ca să te îmbeţi, trebuie să-ţi dai tot salariul. Dacă într-adevăr sunteţi de stânga, veniţi, atunci, în Drumul Taberei, la Grizzly. Aici muncitorii se uită la meci, berea e 5 lei, iar chelneriţele au ciorapi negri de plasă.

Asta a fost, căci restaurantul Grizzly, din Drumul Taberei, nu ma există. Era plin de păcate şi a ars în focurile Iadului, deşi, conform unei alte ipoteze, totul a fost pus la cale chiar de către patroni. Biserica din lemn din spatele restaurantului cumpărase sau revendicase terenul de sub restaurant, iar patronii au vrut să încaseze asigurarea. În locul în care, ani în şir, s-a băut, s-a mâncat şi s-a petrecut în neştire, va fi construită o nouă biserică, din piatră, căreia oamenii din cartier îi spun deja Biserica Grizzly.

În faţa unităţii militare din Drumul Taberei, un tanc de sărbătoare, ale cărui contururi sunt trasate, în noapte, de o instalaţie de lumini roşii.

Mă abordează un boschetar aproape de intrarea în bloc: ”Sunt un intelectual ratat. N-am cu ce să te mint. Atâta vreau: un leu.” ”Aşa sunt intelectualii, îi spun. Vor bani şi când nu mai au nimic de spus.” Asta mă duce cu gândul la un dialog dintr-o carte a lui Pelevin : "Cu ce te ocupi? l-am întrebat.” ”A, a spus Von Ernen, e greu de explicat aşa, pe loc. E mult de lucru, chiar prea mult. Una, alta, cealaltă - tot timpul te străduieşti sa le faci pe toate. Întâi acolo, apoi dincolo. Cineva trebuie să facă şi asta.” ”Adica, lucrezi pe taram cultural?"

La Drumul Taberei 34, concurenţă între boxele Terasei DREAM şi cele ale bisericii de-alături... Din stradă, se aude un fel de fusion între house şi liturghie.

Primul job, la o firmă de publicitate din Prelungirea Ghencea. Tocmai luasem licenţa, o însăilare pe marginea Fărâmelor filosofice de Soren Kierkegaard. Mergeam în căutare de contracte împreună cu patronul, un băiat de băiat la vreo 40 de ani. La un moment dat, mă întreabă: "Din ce este alcătuit un bloc?" "Din apartamente de locuit pentru oameni", îi răspund foarte sigur pe mine. "Greşit", spune el. "Un bloc este alcătuit din cărămizi, ciment, mortar, sticlă, bare de oţel etc.etc. Toate acestea sunt produse ale unor firme specializate, de la care noi trebuie sa luăm publicitate." "Da, spun, dar eu am căutat sensul blocului, dumneavoastră aveţi o viziune alienata, aproape ştiinţifică." Am lucrat la firma aceea două săptămâni.

Mai nou, Bucurenci stă prost cu nervii. Îl deranjează clopotele de la Biserica Amzei. Îi propun să se mute în Drumul Taberei, pe Aleea Compozitorilor. Nu sunt biserici în jur, iar chiria e la jumătate de preţ.

Dimineaţa, în Piaţa Moghioroş, toată lumea vorbeşte despre arestarea lui Mircea Băsescu, având oarecare empatie şi cu subiectul, şi cu omul. Îl compătimesc mai ales pe Traian Băsescu pentru că ”n-a avut ce să facă”, a trebuit să-l bage la pârnaie pe frat-su. Cei doi sunt judecaţi sau mai degrabă înţeleşi ca unii dintre ai lor nu ca oameni sus-puşi. De unde se vede că necazurile şi puşcăria te umanizează în ochii altora.

Am fost la Hanul Drumeţului, focar al manelismului situat chiar lângă casa mea. Accesul la televiziune se făcea fără discriminare pe criterii de gen. Astfel, erau deschise două plasme: una, pe Kanal D, pentru doamne (se transmitea Suleyman), alta, pe un canal sport, pentru domni (se transmitea un meci de fotbal).

Discuţie cu Solo, la Pardon Cafe. După primele două beri, visăm că ne căţărăm în vârful sistemului; după următoarele două, facem praf sistemul şi ne mutăm la ţară. Aşa contribuim noi la păstrarea status quo-ului.