Topul profesiilor în care angajaţii consumă cel mai mult alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţia Washington Post a publicat recent concluziile unui studiu realizat de Administraţia pentru Abuzul de Substanţe şi Servicii de Sănătate Mentală din SUA, care a indicat domeniile profesionale în care angajaţii sunt predispuşi la cel mai mare consum de alcool sau de droguri.

Conform studiului dat publicităţii de Administraţia pentru Abuzul de Substanţe şi Servicii de Sănătate Mentală din SUA, persoanele care consumă cinci sau mai multe unităţi de alcool la o singură ieşire, de cel puţin cinci ori în decursul unei luni se încadrează în categoria angajaţilor predispuşi la un consum exagerat de băuturi alcoolice.

1. Minerit

Primul loc a fost ocupat de angajaţii din industria mineritului, cu 18% din respondenţi care consumă alcool în cantitatea şi cu frecvenţa amintită. Numai 5% consumă droguri.

2. Construcţii

Cu un procent de 17%, lucrătorii din construcţii sunt pe locul doi în clasamentul angajaţilor împrieteniţi cu paharul, iar 12% consumă droguri.

3. Hoteluri şi restaurante

Persoanele care lucrează în industria serviciilor, mai exact cei angajaţi în hoteluri şi restaurante, au ocupat locul trei cu 12% în ceea ce priveşte consumul de alcool. Pe de altă parte, mult mai mulţi au declarat că au consumat substanţe interzise (19%), ţinând cont că activează într-un mediu unde drogurile pot fi procurate mai uşor.

4. Artă şi entertainment

Inclusiv angajaţii din domenii artistice sau culturale consumă destul de mult alcool, 11,5%, în timp ce consumul de droguri atinge 14%.

5. Administraţie publică

În rândul funcţionarilor sau angajaţilor în administraţie publică, consumul de alcool ajunge la 13,3%, iar cel de droguri la 6%.

6. Vânzări angro

Angajaţii în vânzarea angro sunt şi ei predispuşi la un consum însemnat de alcool, cu 10,2%.

7. Management

Angajaţii în funcţii de management pentru companii, întreprinderi, administraţie etc, au în înregistrat un procent de 9,9% la consumul de alcool şi 12% în cazul consumului de droguri.

8. Manufactură

În rândul lucrătorilor din manufacturi, procentul consumatorilor „serioşi“ de alcool ajunge la 9,7%.

9. Agricultură

În ceea ce priveşte angajaţii din agricultură, 9,4% din angajaţi beau destul de mult alcool în mod frecvent.

10. Retail

Nu în ultimul rând, angajaţii din domeniul vânzărilor de retail se situează pe ultimul loc în clasament cu 9%.

La polul opus, angajaţii care consumă cel mai puţin alcool lucrează în domeniul educaţiei şi în administraţia guvernamentală.


Cu toate că rezultatele cercetării nu înseamnă în mod automat că dacă lucrezi în domeniul mineritului, în mod obligatoriu vei ajunge să consumi alcool în mod frecvent, anumite profesii atrag angajaţi care sunt înclinaţi mai mult către consumul de alcool sau de droguri. Un lucru explicat de cercetători, notează Washington Post, este faptul că bărbaţii sunt cei care îşi asumă, de regulă, mai multe riscuri decât femeile, motiv pentru care domină industria mineritului. Acesta este şi motivul principal pentru care industria mineritului se află pe primul loc în topul profesiilor în care angajaţii consumă cel mai mult alcool.
 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite