În lumea asta complicată şi confuză, un job la stat este foarte sigur. Cu patronii te-ai lămurit: azi eşti, mâine nu eşti, te dau afară când li se năzare, te cocoşează cu munca pe o leafă de mizerie, cu ore suplimentare şi concedii scurte, eşti un „sclav pe plantaţie”, bătaie de joc! Şi cu multinaţionalele te-ai convins: te spală pe creier, disciplină, reguli, concurenţă mare, nu mai eşti om, eşti roboţel întors cu cheia. Tu vrei să fii om. Capitalismul românesc te-a dezamăgit. Scăparea ta este statul. Şi refugiul, şi liniştea, şi viaţa ta, angajată la stat.

Vezi şi tu că salariile la stat sunt mai mari decât cele de la patroni. Sunt sigure. Deşi ţara merge prost, tu îţi iei leafa. În fiecare lună. Fără întârzieri. Statul nu dă faliment cum dau privaţii. Uite şi vestea bună: actualii guvernanţi promit că salariile la stat vor creşte. Statul are de unde să dea, pentru că avem creştere economică. Poate n-o să dea în acest an, dar sigur va da nişte creşteri în următorul an electoral, că doar nu mai este Băsescu la Cotroceni ca să taie salariile. Aşa încât, eşti aranjat cu leafa! La stat.

Apoi, la fiecare început de an, este o plăcere să-ţi numeri zilele libere, stabilite prin lege. Guvernul mai dă şi nişte „punţi”, deci numărul zilelor de stat acasă va fi şi mai mare. Ce plăcere să numeri aceste zile! (Ce altceva ai de făcut?)

La stat e bine să fii angajat, pentru că toţi s-au învăţat să ceară de la stat.

La stat e muncă de stat. Rupi uşa la sfârşitul programului. Doi sau trei muncesc în birou şi-i ţin pe ceilalţi care se fac că muncesc. Trebuie doar să te orientezi, să te bagi la „plimbatul” hârtiilor. Să te aşezi pe terenul birocraţiei. N-ai nici normă, nici target-uri, nici planuri de realizat, că doar statul nu şi-a realizat niciodată planurile, ştii foarte bine! Statul român nu te încurajează să faci performanţă. Nu trebuie nici să dai în brânci cu munca, dar nici să fii ultima loază. Important este să te pui bine cu şeful. Şeful de la serviciul de stat este este şi el un angajat al statului. Care are şi el un şef. Şeful de la stat nu este un om liber. Dacă o iei în sus pe cale ierarhică ajungi la partidul care împarte funcţii în stat. Pe interese. Şi la partid niciun om nu este liber. Nici tu nu eşti om liber. Dar nu-ţi pasă! Trebuie să-l pupi în cur pe şef, asta e regula pentru a prinde pensia. Poate că într-o zi vei ajunge şi tu şef, trebuie să înveţi. O dată angajat la stat, sigur vei ieşi cu picioarele-nainte de la stat.

Deci, tinere! Renunţă să-ţi porneşti afacerea ta. (Statul te va încăleca!) Nu te frământa câte locuri de muncă poţi tu, singur, să creezi într-un an. Nu te mai agita să faci ceva în garajul părinţilor (cum fac americanii, sanchi!, nişte legende vândute la presă!) sau în camera de cămin. La stat e bine să fii angajat, pentru că toţi s-au învăţat să ceară de la stat. Şi statul le dă câte ceva. Până-ntr-o zi...