Răutate

Să fii rău! Să nu-ţi sufle nimeni în ciorbă. Chiar dacă ciorba ta e pe fundul farfuriei. Să fii colţos. Să nu vină vreun deştept să te calce în picioare. Să ai o mutră căzută. Mereu.

După cum ai văzut, mutra asta căzută dă bine la public. Molipseşte. Cu o mutră neagră îi ţii pe duşmani departe. (Nu ştii cine sunt duşmanii tăi.) Uită-te în jurul tău: bătrâni şi tineri, femei şi intelectuali, toţi sunt cu mutrele căzute, colţoase, puse pe harţă, merg pe stradă, în tramvaie, în birouri, le stă bine în comunitate! O astfel de mutră contribuie la crearea „brandului personal“ (nu ştii ce-i aia brand, dar citeşte înainte!): eşti un om apăsat de gânduri, chinuit de problemele lumii, nemulţumit de semenii tăi. Dar asta e o chestiune de suprafaţă. Lumina feţei vine dinăuntrul sufletului, dar tu trebuie să-ţi cultivi „lumina“, să dai „lampa mai mică“, aşa se poartă în ziua de azi, negru, confuz, colţos şi agresiv!    

Dacă nu eşti în stare să construieşti ceva, cu mintea ta, cu mâinile tale, atunci demolează ce-au construit alţii. Asta presupune să fii prost, în primul rând, şi să fii atent (să monitorizezi) ce construiesc alţii. Dai cu tifla, te pişi pe munca altuia, fii mereu într-o stare de atac, pregătit să strâmbi din nas, să scuipi, să sapi, să reclami acolo unde ne e nimic de reclamat, să găseşti o „bubă“ împotriva ăluia care a făcut ceva, să-l cauţi la dosar sau la „ouţe“, să-i reproşezi că s-a însurat cu cine nu trebuie, să te uiţi în gura lui. Ce spune, ce mănâncă, ce vomită. Şi să-l dispreţuieşti, să-l bârfeşti, să-l invidiezi, să-l acuzi şi să faci caterincă. Pentru că atât te duce mintea. Deci, nu e mare scofală şi nici nu-ţi trebuie facultate înaltă ca să fii rău. Al dracului de rău!

Dacă nu eşti în stare să construieşti ceva, atunci demolează ce-au construit alţii.

Gestul acesta elementar de a admira este perimat. Poţi să te prefaci că admiri pe cineva. Dar cu băgare de seamă. Să nu zică altcineva, mai rău decât tine, că ai avea vreun interes la persoana „admirată“. Admiraţia se face pe interese. Să vorbeşti de bine... Niciodată! Să lauzi... Eşti nebun? Ce-ţi iese dacă vorbeşti de bine? Judecă! Nimic. Dacă eşti bun înseamnă că eşti prost! – ştii proverbul.

Apoi, după cum vezi, alianţele şi prieteniile se construiesc pe ură, pe răutate, pe invidie şi pe frustrări. Nu poţi să fii rău de unul singur. Primeşti frustrări, răspunzi cu frustrări şi puneţi cu toţii veninul la comun! Trebuie să-ţi găseşti tipi care îţi împărtăşesc răutatea. Sunt destui în România. În toate mediile: politică, administraţie, business, cultură, presă, nu mă obosesc să enumăr, că nu scriu enciclopedie! După cum ai observat, până şi umorul este desfigurat de răutate. Umorul ăsta cu care se tot laudă românii. Nu au umor, te asigur! Nici în visele lor cele mai frumoase, românii n-au aflat ce-i umorul. Pentru că umorul nu poate trăi în răutate. Unde ai văzut tu un om rău, dar cu umor? Şi nici pamfletul ăsta, tot invocat de tot felul de răutăţi, a fost mutilat de răutate. Dar să nu divaghez!

Să fii rău! Îţi stă bine. şi prima probă de răutate de care ai fi în stare este să demolezi acest text. Aşa, de răutate ce eşti!