„Portret de femeie“ prin ochi de bărbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul Portret de femeie a readus feminitate în prim-plan. Fotografii Foto Union
Proiectul Portret de femeie a readus feminitate în prim-plan. Fotografii Foto Union

Un proiect fotografic inedit, intitulat „Portret de femeie“ şi iniţiat de jurnalistul Cristian Şuţu şi de fotograful Radu Bădoiu, oferă femeii moderne şansa de a se regăsi pe ea însăşi, fără perdea şi fără ascunzişuri.

Inspiraţi de o Audrey Hepburn plină de şarm sau de o Mary Poppins dezinvoltă, cei doi fotografi au închipuit un mic univers feminin la apartamentul cu numărul 304 al hotelului Grand Continental din Bucureşti.

Camera s-a transformat pentru opt zile în studio foto şi a completat atmosfera intimă, prietenoasă, propusă de organizatori. Mobilierul rustic, din lemn, candelabrele impunătoare şi picturile abstracte au transpus publicul în trecut, în salonul unei familii de aristocraţi.

Un aer vintage, parfum de secol XIX, asortat cu avangardă şi accente urbane, aşa s-ar putea descrie decorul colajului fotografic ce gravitează în jurul feminităţii.

Cătălina Coco, o tânără în vârstă de 26 de ani, a luat parte la acest proiect 

foto union

Deşi tema abordată este una sensibilă, profundă, cei doi fotografi nu au pretins că vor să descopere o latură ascunsă a reprezentantelor sexului frumos, ci, pur şi simplu, au dorit să creeze un loc în care doamnele să fie nu mame, soţii sau angajate, ci femei cochete, independente şi puternice.

Între inhibiţii şi naturaleţe

Emoţii, nerăbdare şi entuziasm. Asta se putea citi pe chipurile participantelor care, cu zâmbetul pe buze, îşi aşteptau într-una din zile propriul portret, dovada vie a feminităţii lor. Câteva persoane care îşi aşteptau rândul, privind, cu timiditate, la sala unde se realiza shooting-ul. „Vreau un portret cuminte“, a mărturisit Ioana, o tânără roşcată cu buze de un roşu aprins. Dezinvoltă şi aparent lipsită de prejudecăţi adolescenta a pozat relaxată, fixând cu privirea obiectivul camerei şi zâmbind uşor în colţul gurii.

Dacă pentru unele protagonist interacţiunea cu fotograful şi ipostaza de model a fost o experienţă lipsită de inhibiţii, pentru altele proiectul „Portret de femeie“ a reprezentat o adevărată provocare.

Denisa Tudor, o tânără în vârstă de 23 de ani, a povestit că deşi este muză pentru unii prieteni fotografi şi, la rândul ei, iubeşte să imortalizeze peisaje din natură şi consideră fotografia „un drog“, i-a fost destul de dificil să pozeze cu nonşalanţă. „Presaţi de timp, am renunţat la acea conexiune care pentru mine este foarte importantă şi care mă ajută să intru în pielea personajului“, a explicat ea ipostaza uşor tristă şi visătoare pe care a afişat-o.

Ziua femeii sau ziua mamei?

Alături de sărbători creştine şi tradiţii străvechi, românii celebrează şi ziua de 8 martie  Iniţial, această săbătoare a reprezentat expresia luptei femeilor pentru libertate, dar astăzi a devenit un prijel de răsfăţ pentru doamnele din întreaga lume.

Deşi este recunoscută drept Sărbătoarea Internaţională a Femeii, româncele asociază adesea această zi cu una care celebrează, înainte de toate, mama şi nu femeia.

„Pentru mine 8 martie înseamnă un «La mulţi ani» venit de la cel mic“, spune Alina Negotei, mămica unui băiat în vârstă de doi ani. Alina povesteşte cu emoţie despre primul cadou făcut mamei sale de către tatăl ei, pe vremea când ea era încă bebeluş. „ Tata i-a oferit mamei o felicitare pe paginile căreia se regăsea poza mea alb-negru şi o poezie. Eram prea mică să-i pot face eu însămi un cadou, dar surpriza tatei a fost, oarecum, venită şi din partea mea. Cel puţin, eu aşa am simţit-o“, a explicat femeia.

Alina Negotei

image

Dacă unele participante au privit această zi drept o sărbătoare a maternităţii, altele au preferat varianta care aniversa femeia, înainte de toate. „De 8 martie celebrăm femeia, aşa cum este ea astăzi, libertină, lipsită de prejudecăţi, foarte potrivită în funcţii de conducere“, a explicat Alexandra Oncescu, o tânără însărcinată în opt luni.

„Ajungi să trăieşti o tragedie dacă nu te înscrii în tipare“

 „Femeia de astăzi a pierdut contactul cu propria persoană. Nu se mai defineşte prin ceea ce crede ea însăşi, ci prin modul în care o analizează ceilalţi. Manipulată de mass-media, ea afişează o mască, devine artificială. Cum arată femeia secolului XXI? Asemenea unei umbre a societăţii“, spune Rahela Petrescu despre imaginea femeii moderne şi modul în care colectivitatea creează un fals prototip feminin.

„De fapt, ajungi să trăieşti o tragedie dacă nu te înscrii în tipare“, a completat Irina Cristescu, sociolog de profesie. „Femeia zilelor noastre este axată pe carieră, uită să se bucure de lucrurile mărunte pe care viaţa i le oferă şi este într-o permanentă mişcare“, a adăugat ea.

Irina Cristescu

image

Degajat, fără aparatul de fotografiat şi epuizat de şedinţele foto din ultimele şapte zile, Cristian Şuţu ne-a vorbit despre cum s-a născut Foto Union şi despre modul în care proiectul fotografic „Portret de femeie“ a evoluat în ultimii trei ani.

„În anul 2011 am pus bazele companiei Foto Union alături de colegul meu, Radu Bădoiu, iar «Portret de femeie» a fost primul eveniment dintr-o serie de patru colaje (portret de copil, portret de şcolar, portret de familie – n.r) ce urmăreşte imortalizarea unor momente speciale din viaţa noastră“, povesteşte Şuţu.

Dornici să ofere un cadou femeilor chiar pe 8 martie, cei doi au iniţiat „Portret de femeie“, un eveniment care a avut priză la public încă de la început. „În primul an, au venit aproximativ 200 de femei dornice să pozeze, deşi noi ne aflam la început de drum. Numărul a crescut pentru a doua ediţie, ajungând la 700 de persoane care au dat curs invitaţie noastre“, a punctat el. Shooting-urile din anii trecuţi s-au realizat cu porţile deschide, astfel oricine, oricând, în decursul a opt zile, putea să obţină o fotografie şi laolaltă cu aceasta o experienţă de viaţă.

Întrebat ce înseamnă pentru el femeia secolului XXI, Cristian Şuţu ne-a descris o reprezentată a sexului frumos plină de griji, supusă presiunii de a fi mamă, soţie şi angajată, fără să mai aibă timp pentru ea. O femeie avidă de timp şi spaţiu.

Feminitate sau nu?

„Ne-am gândit să pozăm femei pentru că ele sunt mult mai deschise decât băbaţii, se lasă mai uşor fotografiate şi se cred mai frumoase. Majoritatea chiar sunt aşa“, şi-a explicat Radu Bădoiu iniţiativa de a merge pe un proiect care să aibă feminitatea în prim-plan. Întrebat ce reprezintă pentru el ziua de 8 martie, Radu a spus că nu atribuie o semnificaţie deosebită acestei sărbători. „Este ziua de naştere a soţiei lui Lenin şi ziua în care m-am căsătorit“, afirmă el pe un ton jovial. Motivul pentru care a ales să se însoare în această zi: „Era ultima zi dinainte de post“.Bădoiu a mărturisit că evenimentul a pornit de la ideea că doamnele au nevoie de un spaţiu doar pentru ele, în cadrul căruia calitatea de soţie sau mamă să dispară. „Am vrut să creăm un loc în care ele să se regăsească ca personalităţi“, a mărturisit el.Fotograful Radu Bădoiu, unul dintre iniţiatorii proiectului „Portret de femeie“

image

 „Deşi, aparent, sunt mult mai cochete decât în trecut, în realitate, femeile prezentului nostru sunt mult mai neîngrijite din punct de vedere psihic şi fizic“, a concluzionat fotograful.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite