Opt paşi pentru a-ţi schimba cariera

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi oameni se gândesc la schimbarea locului de muncă după o zi sau o 
săptămână stresantă. Decizia de a-ţi schimba cariera nu ar trebui să fie
 una rapidă. FOTO Shutterstock
Mulţi oameni se gândesc la schimbarea locului de muncă după o zi sau o săptămână stresantă. Decizia de a-ţi schimba cariera nu ar trebui să fie una rapidă. FOTO Shutterstock

Multe persoane se simt sufocate de cariera pe care şi-au ales-o, dar le este greu să renunţe la toate lucrurile pe care le-au realizat, la toată munca pe care au depus-o ani de-a rândul şi să o ia de la capăt într-un domeniu nou.

Paula Davis-Laack, avocat devenit expert în gestionarea stresului, este întrebată adeseori de ce s-a hotărât să renunţe la practicarea dreptului şi cum a reuşit să facă această schimbare. Ea povesteşte pentru publicaţia „Huffington Post“ că, recent, a primit un e-mail de la o femeie care îi spunea că s-a blocat pe o anumită funcţie şi că nu este sigură dacă vrea să continue în ritmul acela sau dacă să rişte şi să înceapă propria afacere.

Pentru toţi cei care se află într-un asemenea impas, ea a decis să explice pas cu pas procesul pe care l-a folosit pentru a se transforma dintr-un avocat plictisit într-un antreprenor fericit:

1. Stabileşte dacă este necesară o schimbare

Mulţi oameni se gândesc la schimbarea locului de muncă după o zi sau o săptămână stresantă. Decizia de a-ţi schimba cariera nu ar trebui să fie una rapidă. Vei observa probabil că, periodic, ceva nu mai merge şi că trebuie să faci o schimbare. Dacă ţi-ai ignorat instinctul înainte, atunci când te decizi să schimbi ceva, înconjoară-te de oameni care te susţin.

2. Creează unui plan iniţial

Dacă eşti profesor şi doreşti să fii scriitor, ce implică schimbarea? Care este timpul de care ai nevoie pentru a face tranziţia? De câţi bani ai nevoie? Ce alte probleme financiare trebuie să iei în calcul? Ce probleme de familie trebuie discutate? Ai nevoie să îţi continui educaţia? Dacă da, cât te va costa? Scrie-ţi planul şi revizuieşte-l de mai multe ori pe măsură ce progresezi.

3. Concentrează-te pe importanţa schimbării, nu pe bani

Ce idei şi ce carieră ai dori să urmezi de dragul lor, fără să porţi pe umeri povara titlului, prestigiului sau salariului? Oamenii care lucrează se duc la serviciu nu doar pentru câştigul financiar sau pentru avansarea în carieră, ci şi pentru împlinirea pe care munca lor le-o aduce. Este de dorit să faci ceva care, atunci când te trezeşti dimineaţa, să te facă să fii nerăbdător, să sari din pat şi să mergi cu entuziasm la serviciu.

4. Scrie lista

„Lista“ conţine tot ceea ce ai iubit să faci, toate lucrurile la care ai crezut că eşti bun de când erai mic şi până în prezent. Acestea sunt calităţi care fac parte din cine eşti, astfel că „lista“ este personală. Vei începe să observi tipare care de-a lungul vieţii te-au făcut să te simţi foarte fericit atunci când desfăşurai o anumită activitate. Elementele din această „listă“ trebuie să facă parte din noua ta carieră.

5. Gândeşte-te la eventuale profesii

Ţinând cont de informaţiile de mai sus, ce profesii ţi se potrivesc? Vrei să începi o afacere? Cum vrei să te simţi în noua ta carieră? Vrei să fii sigur pe forţele proprii, fericit, relaxat? Ce îţi doreşti să obţii? Poate fi vorba de mai mulţi bani, dar mai mult timp petrecut cu familia, mai mult control, capacitatea de a-ţi controla viaţa sau despre sentimentul că îi ajuţi cu adevărat pe alţii.

6. Interacţionează cu oameni care fac ceea ce vrei şi tu să faci

Oamenilor le place să vorbească despre ei înşişi şi despre munca lor. Adresează-le această întrebare-cheie tuturor persoanelor cu care discuţi: „Dacă ai putea să o iei de la capăt, ai merge pe acelaşi drum?“. Întreabă aceste persoane dacă te pot pune în legătură cu altele pentru a începe construcţia unei reţele de oameni care îşi doresc, la rândul lor, o schimbare sau care deja au făcut-o. Cărţile online sunt surse bune, îţi pot fi de ajutor, dar ele nu sunt un substitut pentru discuţiile cu oameni care activează în domeniile respective.

7. Testează înainte pentru a fi sigur că îţi place

Paula Davis-Laack spune că a vrut să fie patiser şi a fost acceptată la o şcoală de patiserie din New York. Înainte de a se muta la New York pentru şase luni, ea a decis să facă un stagiu de patiserie la un restaurant. Spre surprinderea ei, nu i-a plăcut deloc. Stagiul respectiv a salvat-o de şase luni pierdute degeaba, dar a şi ajutat-o să economisească foarte mulţi bani.

8. Fă mişcarea decisivă  

Să îţi schimbi cariera nu este uşor, dar să regreţi că nu ai avut curajul necesar este şi mai rău.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite