Când talentul transforma croşeta în baghetă de magician
0
Parcă ar fi baghetă magică, aşa plină de talent este croşeta Nataliei, autoarea minunatelor împletituri Făcute cu drag, râvnite din ce în ce mai mult de copii şi de mămici.
Când pasiunea, creativitatea şi îndemânarea merg mână în mână cu răbdarea şi tehnica impecabilă, împletitul aţelor colorate trece orice limită şi ajunge acolo unde minunile se întâmplă: costume pentru serbări sau şedinţe foto cu personaje de poveste, din desene animate sau din filme, huse, obiecte de decor, jucării, toate personalizate si făcute cu drag, prind viaţă. Cum poate un obiect croşetat să-ţi decoreze cu gust şi voioşie viaţa, află chiar de la creatoarea Făcute cu drag, Natalia.
Eu ştiu deja că tu poţi croşeta orice, că nu ai limite când este vorba despre creativitate, dar cu siguranţă sunt obiecte pe care le lucrezi mai des şi altele care îţi sunt solicitate mai rar, altele mai simple, unele mai complexe. Poveşteşte-mi şi despre unele şi despre altele.
Natalia: Ah cât mi-ar plăcea să-ţi dau dreptate în ceea ce priveşte acel ”orice”… Este deocamdată o ţintă şi dacă-mi îngădui puţină filosofeală – în această ipostază va şi rămâne, pentru că aşa cum nu le poţi şti niciodată pe toate, la fel nu le poţi nici face vreodată pe toate. Hai că încă un pic şi va trebui să-mi corşetez o barbă aristotelică. Într-adevăr, îmi plac provocările şi le accept cu bucurie. Şi nu spun asta aşa, ca să dau bine în poză. Chiar le accept cu bucurie, pentru că sunt o ocazie pentru a-mi astâmpăra nevoia de creaţie. Atunci când mă apuc de lucru, intru într-un soi de transă. Sunt acolo cu toată fiinţa şi asta îmi face bine. Mă consumă, dar mă şi regenerează. S-o spun pe şleau: croşetatul este în cazul meu şi o terapie în care fac pace cu mine însămi. Deşir rândurile care nu-mi plac şi cresc odată altele refăcute. Muncesc mult, uneori într-un fel masochist, pot să desfac şi jumătate de lucrare, dacă descopăr vreo scăpare sau dacă nu e aşa cum voiam să iasă. Perfecţionismul e o meteahnă mai veche, care mi-a furat destule ocazii de a mă simţi împlinită şi fericită. Handmade-ul mă ajută mult în această privinţă, în sensul că-mi furnizează cu generozitate o stare pozitivă, de acceptare de sine şi împlinire.
Chiar nu exagerez. Sunt fericită atunci când lucrez la drăgălăşeniile mele, de aceea le-am şi spus Făcute cu drag. Pentru că exact aşa sunt făcute, cu foarte mult drag. Şi cred că asta se vede şi se simte. Legat de solicitări, sunt încă la început în acest ”business” şi n-aş avea de unde să fac nişte împărţeli pe căprării. Dacă ar fi, totuşi, să mă raportez la frecvenţă, pot spune că din acest punct de vedere s-au evidenţiat căciuliţele şi şepcile cu simpaticii păsăroi furioşi – Angry Birds. Prima ”piesă” am făcut-o pentru băieţelul unei prietene, îndrăgostit de aceste personaje. Apoi, au urmat trei bucăţi albastre pentru trei prietene ghiduşe, fiecare şapcă fiind personalizată cu numele posesoarei, pe care l-am ”scris” pe cozoroc: Nasty, Nicol şi Ştefi. Evident, n-am scăpat de socilitarea principalului meu client, fiu-miu, care şi-a folosit întregul potenţial persusiv şi astfel s-a ales cu două şepci roşii cu penuţe – cum le zice el: una de vară, din bumbac subţire, şi alta de primăvară-toamnă, mai grosuţă, cu protecţie pentru urechi şi ceafă. Ce să zic, face furori cu ele. Întoarce capetele pe oriunde mergem. Îl ajută să intre rapid în contact cu alţi copii, dată fiind pasiunea generală pentru personajele amintite. Mă bucur tare mult că am reuşit să-i fiu de ajutor şi în această chestiune. El e fericit, le poartă cu încântare şi e mândru că sunt făcute de mama lui, special pentru el. Recompensă mai mare nici că-mi doream. Apropo de asta, reacţia unui alt băieţel care a primit în dar de ziua lui un căciuloi păseresc m-a uns efectiv pe suflet. Îmi povestea mama lui că a fost cadoul magic, de care se despărţea doar când era sub duş. La somn nu mergea decât dacă avea şi căciula lângă el, sub pernă. A trebuit să fac de urgenţă încă un exemplar pentru fratele lui mai mic, cu care încingea adevărate bătălii din cauza obiectului râvnit. Rezultatul a fost admirabil, frăţiorii devenind emblematici pentru „Făcute cu drag”.
Cum creezi un obiect croşetat? Cum alegi materialele, de ce ţii cont când le alegi, cât contează designul şi cât utilitatea, altfel spus, cum merg lucrurile de la comandă la execuţie?
Natalia: Atunci când am de lucrat ceva nou, caut mai întâi soluţii de desing, pe care apoi încerc să le adaptez astfel încât să devină şi utile. În ceea ce priveşte materialele alese, marşez întotdeauna pe unele de calitate. Firele din bumbac sunt prima opţiune. Se găsesc însă şi fire din acril de o calitate ireproşabilă, uşor de înreţinut, cu o paletă cromatică ofertantă. Mi-au plăcut foarte mult firele din amestec de bumbac cu acril, dar şi cele din lână cu acril. Depinde foarte mult de destinaţia articolului confecţionat. Pentru o husă de cană, de exemplu, prefer un fir care are în compoziţie şi materiale sintetice, pentru a preveni ”intrarea la apă”. Foarte importantă este culoarea. Dacă se întâmpă să nu găsesc nuanţa dorită printre firele din bumbac 100%, mă îndrept către cele din amestec sau din acril. Contează foarte mult şi grosimea firelor. Din fericire, există merceriile sunt pline de gheme de toate felurile. Mi-ar plăcea, totuşi, să văd mai multă producţie autohtonă. Există cele de la Românofir, dar am convingerea că ar fi loc de mai bine.
Este clar că talentul face diferenţa, când simţi că intră în joc talentul, inspiraţia?
Natalia: Hmm, talent ar fi un procent acolo, nu zic, dar rezultatul final ţine aproape întotdeauna de răbdarea pe car eşti dispus s-o investeşti şi de atenţia la fiecare detaliu. O piesă cu adevărat deosebită n-o poţi face în trei timpi şi trei mişcări. Migala e mare consumatoare de timp, dar este ingridientul esenţial în această activitate, ca în orice meşteşug, de altfel. Cât despre inspiraţie, din fericire, nu duc lipsă. Mi-ar plăcea să am odată răgazul şi numărul necesar de mâini ca să pot reproduce toate lucrările imaginate. Îmi place foarte tare ideea personalizării tricourilor cu detalii croşetate. Nu pot fi comparate cu cele printate. În primul rând, cele decorate cu articole croşetate sunt irepetabile, în sensul că fiecare va avea o notă aparte, unică, deoarece reproducerea exactă, de 100%, este imposibilă. Şi aici este farmecul. Eu mi-am făcut câteva asemenea piese şi le scot la plimbare în lume, ştiind că nu risc deloc să dau peste altcineva îmbrăcată la fel. E formidabil să ai certitudinea că ai o ţinută unică.
Cum ai descoperit plăcerea de a mânui croşeta? Mai ţii minte care a fost primul obiect pe care l-ai împletit?
Natalia: Am învăţat să croşetez prin clasele primare, fie a treia, fie a patra, nu-mi amitesc foarte clar. Am avut o doamnă învăţătoare foarte drăguţă la programul ”şcoală după şcoală”. Îi spuneam Ana Luchinicina (nume şi patronimic). Dânsa mi-a pus prima dată croşeta în mână şi a reuşit să-mi transmită plăcerea lucrului de mână. Printre primele obiecte realizate sub atenta îndrumare a doamnei Ana au fost o pereche de ciupici şi un milieu rotund, acesta din urmă fiind şi acum la loc de cinste pe una din mesele părinţilor mei.
Cum sunt cei care se bucură de lucruşoarele făcute cu drag? Ai în minte nişte trăsături, un portret robot al celor care îşi doresc să aibă lucruri împletite de Făcute cu drag?
Natalia: Sunt persoane care caută mai mult decât un obiect vestimentar sau o simplă decoraţiune, care vor o piesă drăgălaşă, unică, impregnată de energia umană. Majoritatea lor îmi sunt sau îmi devin prieteni. Cine se aseamănă, se adună!
Dintre toate lucruşoarele făcute cu drag, care îţi sunt cele mai aproape de suflet?
Natalia: Le iubesc pe toate, aşa cum un părinte îşi iubeşte toţi copiii. Cu toate acestea, dacă ar fi să fac o diferenţiere, atunci cele destinate copiilor îmi sunt, fără îndoială, mai aproape de suflet. Am avut norocul să lucrez nişte seturi pentru şedinţa foto a unor prichindei, care m-au cucerit. Le-am făcut cu foarte-foarte mult drag şi cred că asta a contat şi s-a văzut, căci pozele au ieşit demenţiale.
Atelierele Făcute cu drag pentru copii îi învaţă pe cei mici plăcerea de a face cu mânuţa lor obiecte de care să fie mândri. Cum se desfăşoară un astfel de atelier? Cum este să lucrezi cu copiii, ce provocări implică aceste ateliere?
Am fost solicitată în cadrul săptămânii ”Şcoala altfel” să fac un atelier de creaţie şi lucru manual cu colegii băieţelului meu. Am avut emoţii colosale, deoarece vorbim de bobocei, de copii de clasa pregătitoare. Cu atât mai mult cu cât, la sugestia unor părinţi, am decis să coasem nasturi. Din fericire, copiii au fost cooperanţi, le-am ţinut şi un discurs înainte de-a începe treaba în care le-am declarat că am încredere că pot fi responsabili şi că vom face o treabă minunată împreună atâta timp cât vor repsecta o regulă simplă: cu acul doar lucrăm, nu ne jucăm. Abordarea pozitivă a mers şi micuţii au fost foarte atenţi şi nu s-au accidentat. Am realizat cu ei nişte maşinuţe din fetru, care aveau nasturi în loc de roţi şi fluturaşi decoraţi cu nasturi coloraţi. A fost o experienţă mai mult decât frumoasă. E fost extraordinar să le văd ochişorii scăpărând de curiozitate şi dorinţă de a face ceva nou. Aştept cu nerăbdare o altă ocazie de a mă reîntâlni cu această emoţie creatoare.
Se încarcă comentariile...
