Mamuţii din supermarket

Rugămintea mea ţi-a sunat ca o poruncă. Nici măcar nu ţi-ai întors capul. Ai întins mâna la raft, ai apucat borcanul cu mazăre şi mi l-ai dat. Ţi-am mulţumit: „Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!“.

De abia când m-am depărtat, grăbindu-mă la casă, ai întors privirea: uite-l şi pe boşorogul ăsta, nu e în stare să-şi ia singur un borcan! Şi nu unul obişnuit, ci unul cu mazăre de pe cel mai înalt raft, acolo unde sunt aşezate borcanele mai scumpe. De ce n-ai luat unul mai de jos, la cel mai mic preţ, că tot vă plângeţi că nu vă ajung pensiile? – m-ai urmărit cu ură.

La casă erau şase-şapte persoane. Te-ai aşezat resemnat la rând, dar nu ţi-ai putut potoli indignarea: „De unde, dracu’, sunt atât de mulţi pensionari? S-a spart conducta de boşorogi şi băbăciuni!“. Apoi, ai bănuit că este ora de reduceri în magazin şi că noi ştiam de ora asta şi, deşi s-a lăsat gerul, n-am putut să ratăm promoţiile, pentru că nici nu e program de mare audienţă la Antena 3 sau România TV, televiziuni ale căror profile de telespectatori le cunoşti foarte bine, suntem mulţi peste 65 de ani.

Bătrânii pe margine, uitaţi, abandonaţi, nişte bolovani de care se împiedică cei tineri.

Ţi-ai fixat privirea pe noi, femei şi bărbaţi. Şi te-a surprins cum femeia din faţa mea îşi băga în căruţ pungile cu făină şi sticlele de ulei cu mâinile care îi tremurau. Nu de emoţie, pentru că prinsese promoţii, ci de slăbiciune. Dar tu ai judecat că lăcomia o făcea să tremure. Ca un animal. Bătrân şi frustrat, care apucase prada mult dorită. Cu aceeaşi curiozitate m-ai urmărit şi pe mine, când mi-am băgat borcanul cu mazăre în sacoşă. Am întrebat-o pe casieriţă de ce este aşa de scumpă mazărea şi tu ai pufnit din priviri: „Chiorule, n-ai văzut preţul la raft?“. Am avut bani să plătesc, numărând ultimii mărunţi din portofel, timp în care te-ai gândit că, în urmă cu 70.000 de ani, când civilizaţia umană se reducea la nişte cete de sapiens nomazi, care vânau mamuţi sau se căţărau în copaci după fructe, mai coapte ori mai uscate, existau şi atunci boşorogi şi băbăciuni care nu mai aveau puterea nici măcar să ajungă la vreun bob de mazăre agăţat ceva mai jos decât raftul unui supermarket. Întotdeauna a fost aşa: bătrânii pe margine, uitaţi, abandonaţi, nişte bolovani de care se împiedică cei tineri, nerăbdători, obraznici, cinici, nesimţiţi, gata să ucidă la nevoie, convinşi că schimbă lumea, o lume mai bună, vrăjeli! Mamuţii au fost masacraţi de sapiens şi au dispărut. Oamenii au devenit agricultori. Apoi, au făcut revoluţii: ideologice, industriale, tehnologice. Şi uite unde am ajuns: în supermarket, ca să ne împiedicăm de ăştia, care de abia îşi mai ţin băşinile, se mişcă în baston, în cadru metalic, chiori şi surzi, dar cu lăcomia supravieţuirii, trăgând de fiecare zi, de fiecare reţetă eliberată de medic, viaţa a devenit o povară, cum să scapi de această povară? – te-ai gândit, când ai ajuns şi tu la casă, punându-ţi alimentele pe bandă.

Într-o zi, vei ajunge şi tu ca mine. Viaţa se roteşte ca o bandă de supermarket, dar chinul tău abia a început. Să ţii minte!