FOTO Omul-melc, navetist cu casa în spinare
0Chinezul Liu Lingchao îşi ia locuinţa în spate ori de câte ori pleacă din satul său natal ca să muncească la oraş, unde ajunge după o călătorie de trei zile
Părăsit de nevastă în urmă cu şase ani şi rămas fără slujbă, Liu Lingchao, în vârstă de 39 de ani, îşi câştigă traiul sortând gunoaie pe care le vinde centrelor de reciclare în cel mai apropiat oraş de satul său, Liuzhou, aflat la trei zile de mers pe jos.
Bărbatul a ajuns cunoscut ca Omul-melc pentru că face naveta cu o locuinţă improviziată pe care o cară în spinare, dar şi pentru că din cauza poverii se deplasează foarte încet. Liu s-a gândit la această soluţie pentru că nu dorea să doarmă sub cerul liber, dar nici nu-şi permite să dea bani pe cazare în timpul cât munceşte la oraş, notează publicaţia britanică „Daily Mail“.
Ori de câte ori vrea să facă un popas, Liu nu trebuie decât să se retragă în „cochilia“ sa, iar în oraş doarme la adăpostul casei portabile, unde are aşternuturi şi alte obiecte folositoare.
Atunci când trebuie să călătorească pe distanţe foarte mari, Omul-melc are o metodă de împachetare graţie căreia casa devine mai compactă, deci mult mai uşor de transportat.
Liu Lingchao, omul-melc. FOTO AFP
În timp, bărbatul şi-a decorat casa cu flori de plastic şi are grijă să fie mereu ordonată şi curată pentru a nu deranja nici măcar locuitorii din cartierele selecte. Turiştii chiar îi oferă bani pentru a se fotografia împreună cu el, un motiv în plus pentru ca Liu să-i aducă îmbunătăţiri locuinţei.