Curăţenie generală

FOTO Shutterstock

Salut, Alexandru! Ai primit mailul meu? „Salut, Pepi! Înainte să văd mailul, am cumpărat deja totul şi m-am apucat de treabă. Tocmai spălam cada cu Cif” - îmi raportează voios. „Am spălat şi WC-ul!” Mai are piatră pe fund? „E ca nou.” Bun, să-i pui un deodorant!

„Am scos lada din balcon şi am aruncat-o la gunoi...” Care ladă, aia de lemn? „Da, am spălat balconul cu mopul şi cu Mister Proper”. (Of, Doamne, ai distrus lada în care bunică-ta ţinea borcanele cu murături şi castraveţi! Şi ligheanul în care ţinea carnea, când era ger, ca să nu mai consume curent la frigider! Ocupa jumătate din balcon, dar era bună lada!) Să nu arunci borcanele, să le dai lu’ tanti Nuţi, auzi? „Am pus nişte scaune pliante şi o măsuţă din plastic, le-am luat la reduceri de la Real!” Frumos, Alexandru! (În loc să aduci un tâmplar să-ţi facă o ladă nouă...)

„În camera mea am scos covorul...” (E fosta mea cameră, măi, Alexandru!) Ai dat cu aspiratorul pe covor? (Băteam cu biata bunică-ta toate covoarele. Le strângeam sul şi le băteam la bara din spatele blocului, le periam şi iar le băteam până ne dureau toate oasele. Mama nu s-a plâns niciodată. Iarna le întindeam pe zăpadă şi le băteam până le umpleam de parfumul gerului. Rămâneau pe zăpadă contururile covoarelor familiei noastre care se topeau încet. Toţi s-au topit şi ai rămas singur în casă, Alexandru.)

„N-o să mai pun covoarele în casă...” Cum aşa? – sar ca ars. „Covoarele îmi dau senzaţia de casă bătrânească. E învechită moda cu pusul covoarelor şi o cameră fără covoare dă senzaţia de loc spaţios”, îmi zice cu siguranţa unui specialist. (Jar ai mânca dacă te-ar auzi bunică-ta!) Bine, dacă aşa e moda, nu le mai pune! „Am luat nişte preşuri de mochetă pe care le pun în fiecare cameră”. Aha! – înghit în sec. Să speli bine parchetul, auzi? (Bunică-ta îl spăla cu peria şi cu petrosin turnat în apă. I-a mâncat unghiile şi i-a ars degetele petrosinul! Freca fiecare palmă de parchet până îl albea.)

„M-am gândit să schimb şi divanul din camera mea cu o canapea extensibilă...” (E patul meu, măi! Patul meu! Cum dracu’ să-l arunci la lemne de foc! Am crescut cu patul ăsta! Lada divanului miroase a levănţică, acolo ţinea mama pernele şi cele două plăpumi. Ăsta e patul vieţii mele! Şi bunică-tu s-a prăpădit în patul ăsta...) E o idee bună, Alexandru! Sper că n-ai aruncat patul, să dormi pe jos! „Nooo, vreau să-l schimb mai spre toamnă.”

Şi zici că acum freci cada cu Cif? „Da, e foarte bun, ca în reclame!” Vezi ce înseamnă un brand, îşi ţine promisiunile! Viaţa noastră e plină de branduri, înainte am trăit sub „dictatura proletariatului”, acum trăim sub dictatura brandurilor... (Ce tâmpenii spun! Tu eşti un animal tânăr, Alexandru, care-şi face sălaşul său, îşi delimitează teritoriul, să fie al tău, cu mirosurile tale, cu brandurile tale, cu viaţa ta de băiat ajuns la majorat!) „Pepi, hai că mi se usucă Cif-ul în cadă!” Da, sigur, te las, spor la treabă!, să-i duci borcanele lu’ tanti Nuţi!...

Închid telefonul cu spaima idioată ca nu cumva Cif-ul nepotului meu să se întindă în toată casa şi să mi-o cureţe de amintiri. Doamne, iartă-mă dacă am să uit casa care a fost cândva a mea!