Cum evităm o ceartă: trucuri de la experţi în psihologie. Ce presupune efectul „oglinda“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezolvarea conflictelor implică disciplină, iar cel mai important lucru este să nu acţionaţi imediat. Un psihoterapeut explică tehnicile prin care putem evita un conflict, fiind atenţi la reacţiile stârnite de emoţiile necontrolate.

„Conflictele se amplifică rapid când sunt activate funcţiile creierului reptilian, cea mai primitivă parte a creierului nostru. Odată activate, ne pierdem raţiunea şi spunem lucruri pe care apoi le regretăm“, explică psihoterapeutul Lena Derhally. Specialistul spune că rezolvarea conflictelor implică disciplină, iar cel mai important lucru este să nu acţionaţi imediat, mânaţi de emoţii şi impuls, scrie bustle.com

Trucuri pentru a evita izbucnirea unui conflict, potrivit experţilor:

Efectul „oglinda“

Mulţi oameni tind să devină defensivi ca reacţie tipică la conflict, ceea ce poate face lucrurile să se înrăutăţească. Evitaţi acest lucru repetând ceea ce vă spune persoana din faţa voastră, pentru a vă asigura că înţelegeţi ce a vrut să transmită. „În loc să deveniţi defensivi, oglindiţi cealaltă persoană într-un mod calm. S-a dovedit că oglindirea calmează creierul, evitând comportamentul defensiv“, spune Derhally.

Recunoaşte-ţi partea de vină

Ego-ul stă întotdeauna în calea rezolvării unui conflict. Puneţi-l deoparte şi recunoaşteţi unde aţi greşit. „De obicei, într-un conflict, fiecare persoană implicată are un procent de responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă îţi dai seama unde ai greşit şi-ţi recunoşti vina, tendinţa celuilalt va fi să facă acelaşi lucru“, spune Derhally.

Validează emoţiile celuilalt

„În fiecare conflict există două perspective şi realităţi diferite. Doar pentru că perspectiva şi realitatea ta sunt diferite de ale celuilalt, nu înseamnă că unul are dreptate, iar celălalt nu“, spune psihoterapeutul.

Ia o pauză înainte să reacţionezi

Dacă simţi cum emoţiile pun stăpânire pe tine, ia o pauză. „Opriţi-vă înainte de a spune ceva“, sfătuieşte Derhally. Lăsaţi să treacă 5-10 minte şi apoi vedeţi dacă aţi ales cele mai potrivite cuvinte.

Ascultă de două ori mai mult decât vorbeşti

În timpul unui conflict, prima reacţie este să spui tot ce ai pe suflet. Ascultarea este regula de aur atunci când vine vorba de evitarea amplificării unui conflict. „În timpul unui conflict ascultă de două ori mai mult decât vorbeşti. Nu întâmplător avem două urechi şi o singură gură“, spune psihoterapeutul Lena Derhally.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite