Cu Ferrari-ul la street food

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Raionul de Peşte din Piaţa Dorobanţilor am fost şi când s-a deschis, acum vreo doi ani, cred. Am mâncat bine, însă am avut două probleme mari cu ei atunci: am aşteptat îngrozitor de mult nişte lucruri relativ simple de mâncare şi a fost foarte inconfortabil din cauza căldurii, m-au trecut toate sudorile şi s-a dus toată plăcerea unui prânz bun, chiar şi îndelung aşteptat, cum a fost.

Acum au rezolvat foarte bine prima problemă, însă a doua a rămas la locul ei, ceea ce m-a făcut să nu pun Raionul de Peşte în Lista Restocracy, totuşi, cu părere de rău, pentru că băieţii aceia au făcut un lucru foarte bun cu această pescărie, până la urmă.

Raionul de Peşte este, în primul rând, ceea ce îi spune şi numele, o pescărie în Piaţa Dorobanţilor, un stand de peşte proaspăt la care ţi se poate prepara rapid câte ceva din peştii şi fructele de mare din galantar, lucruri relativ simple, de regulă: grătar, tartar, salata etc., tu stând la tejghea, pe scaune înalte, de bar. Un street food, adică, doar că nu e chiar în stradă. Au fost credibili, a mers bine, conceptul a prins foarte bine, ştiind bine că neconvenţionalul e la mare modă printre middle class-ul bucureştean, aşa cum e şi prin alte părţi, de altfel.

Fiind cool să mănânci la tejghea şi având mulţi clienţi dornici de o asemenea experienţă, au început să facă din ce în ce mai multe feluri de mâncare la Raionul de Peşte, reţete mai complexe, au adus mai mulţi bucătari, au instalat mai multe echipamente de bucătărie. Apoi au deschis un al doilea banc de lucru, pe partea cealaltă a holului de intrare în piaţă dinspre Calea Dorobanţilor, unde s-au instalat. Aici e masa rece, în partea cealaltă cea caldă, cu grătarele şi cuptoarele - restaurant în toată regulă, acum.

Au vreo trei mese în interior, restul sunt scaune la cele două tejghele. Au reuşit să pună şi afară, pe trotuar, câteva mese, cu nişte copertine deasupra.

Acum au meniu în toată regulă la Raionul de Peşte, tipărit, cu capitole, cu multe feluri, că la orice restaurant. Supe, antreuri, salate, feluri principale, sushi, deserturi, vin... Şi mulţi bucătari, am numărat vreo opt cât am stat acolo.

Am luat o pastramă de ton, atât de minusculă încât am crezut că e un amuse-bouche la început. A venit cu nişte legume crude tăiate mărunt (ardei, în mare parte), care nu cred că aveau ce căuta lângă acel carpaccio. Apoi o caracatiţă la grătar, tocăniţă de peşte şi fructe de mare şi legume, sparanghel şi broccoli pe plită. Caracatiţa a fost bună, legumele la fel, deşi nu era nimic special cu ele, doar spălate şi puse pe plită, însă plantele erau tinere şi crocante. Tocăniţa era un sos subţire, de fapt, cu câteva roşii, de altceva nu îmi aduc aminte. Însă atât de iute, încât nu mai simţeai nici gustul peştelui şi nici alt gust. 

A fost bună mâncarea de la Raionul de Peşte, însă nu am nimerit noi, de data aceasta, felurile acelea atât de speciale pentru care stau bucureştenii la coadă pentru un loc la tejghea. Şi a trebuit să le dăm 230 de lei pentru aceste trei feluri, plus un pahar cu limonadă şi o sticlă cu apă, fără vin, desert, cafea sau orice altceva. 

Ceea ce mi se pare cam mult, mai ales pentru chinul pe care a trebuit să-l îndur pe scaunul de la tejghea. E foarte cald înăuntru, de la atâtea plite şi cuptoare, în primul rând, dar şi de la oamenii şi bucătarii mulţi. Şi de la primăvara caldă, nu în ultimul rând. Dar nu atât căldura e greu de suportat la Raionul de Peşte, ci lipsa ventilaţiei. Într-un aer statut ţi se face cald şi când nu e cald, şi pleci asudat de acolo.

Serviciul a fost bun, cu un om foarte dezinvolt şi natural, fără inhibiţii. Părea să fie mai mult decât un chelner cu leafa fixă, poate era vreun şef de ceva. Şi mai erau vreo doi, la fel de degajaţi.

Clientela e interesantă la Raionul de Peşte. Tineri cei mai mulţi, middle şi upper class, corporatişti, câţiva străini chiar. Dar şi unii care nu se grăbeau, care păreau că stau la odihnă la Raionul de Peşte. Vreo doi păreau să-şi fi adus şi secretarele cu ei. Or fi auzit ele că e foarte cald la Raionul de Peşte, aşa că au pus mâna pe foarfecă şi au tăiat din fustiţa şi au lărgit decolteul, ca să se poată ventila mai bine. Şi tocuri cât mai înalte, probabil că şi-au adus aminte de lecţia de fizică, în care învăţam că la altitudini mai mari scade temperatura...

Păreau indispuse domnişoarele, cred că ar fi preferat altceva, restaurantele din Herăstrău sau de la Radisson, de pildă, nu tejgheaua din Piaţa Dorobanţilor. Însă meseria e meserie şi clientul e client!

Unii dintre ei îşi rezervă dinainte mese la Raionul de Peşte. Din ce în ce mai mulţi. Şi, paradoxal, par să fie dintre cei care mănâncă cel mai puţin. Stau şi se uită, mai iau câte o înghiţitură, apoi iarăşi stau şi iarăşi se uită. Unul, de pildă, şi-a pus Ferrari-ul pe trotuar, fix în dreptul mesei, şi se uită la el. Dar nu şi l-a pus de-a lungul, pe trotuar, cum face cei mai mulţi, ci de-a curmezişul. Până sus, lângă masă. Probabil că omu avea de studiat partea din faţă în mod special. Stătea, se uita la maşină, mai lua câte o înghiţitură, apoi iarăşi stătea şi iarăşi se uita. Se ridica, din când în când, deschidea portbagajul şi aranja nişte lucruri imaginare acolo, după care iarăşi se întorcea la masă şi se uita la ea. Că nu cumva să creadă ceilalţi meseni ca e a altcuiva maşina. A mea, de pildă...

Dar şi cei de la Raionul de Peste i-au făcut-o lui omu' cu Ferrari, supăraţi că le ţine masa ocupată degeaba. Şi-au pus şi ei maşina pe trotuar în faţa restaurantului, dar sus, mai să se suie pe mese cu ea. Şi i-au rugat şi pe vecinii de la Paul să o pună pe a lor, tot aşa. Şi ca să fie clar că aici e un street food, să simtă clienţii adevăratul spirit al străzii şi mirosul de eşapament şi de benzină...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite