Campania „Bucurie pentru Nepal“, iniţiată de alpinistul Alex Găvan, a fost un real succes: două şcoli finalizate, o alta în construcţie. Câţi bani au donat românii

Campania „Bucurie pentru Nepal“, iniţiată de alpinistul Alex Găvan, a fost un real succes: două şcoli finalizate, o alta în construcţie. Câţi bani au donat românii

Alex Găvan, alături de copiii care se vor bucura de ore în noile şcoli construite cu ajutorul donaţiilor din campania „Bucurie pentru Nepal“

La doi ani de la startul campaniei „Bucurie pentru Nepal“, în cadrul căreia peste 36.000 de oameni au răspuns apelului alpinistului Alex Găvan, construcţia celor două şcoli a fost finalizată, iar copiii nepalezi au început cursurile. Mai mult, s-a reuşit demararea construcţiei celei de-a treia unităţi de învăţământ, finanţată tot din fondurile donate de români.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul campaniei „Bucurie pentru Nepal“ a fost donată suma de 106.576 de euro. Lucrările de construcţie au fost derulate prin intermediul partenerului din Nepal, organizaţia umanitară Karuna-Shechen, fondată de Matthieu Ricard. Cele două şcoli au fost reconstruite, pe locul celor total distruse de cutremur, în zone izolate şi defavorizate, şi găzduiesc acum peste 150 de copii de grădiniţă şi clase primare. 
 
„De ziua mea, în urmă cu doi ani, după ce am supravieţuit mai întâi cutremurului şi apoi avalanşei de pe Everest, am avut o mare dorinţă: împreună să reclădim speranţa şi să readucem bucuria în ochii copiilor din Nepal. Astăzi, doi ani mai târziu, tot de ziua mea, se închide cercul. Trei şcoli construite de la zero şi o sansă nouă pentru sute de copii. Mă înclin în faţa voastră“, a transmis Alex Găvan.

 
Şcolile sunt construite din materiale prietenoase cu mediul înconjurător, clasele sunt izolate fonic şi au fost dotate la standarde de calitate, ceea ce încurajează elevii să îşi continue studiile. Mai mult, construcţiile respectă normele de siguranţă şi sunt rezistente în cazul unui cutremur de intensitate. Toate cele trei şcoli au câte opt clase şi sunt construite după un proiect standard aprobat de Guvernul nepalez.
 
Prima şcoală construită se află la 135 de kilometri de capitala Kathmandu, în localitatea Satdobato din districtul Gorkha, foarte aproape de epicentrul cutremurului, în zona vârfului Manaslu (8156 metri), pe care Alex Găvan l-a escaladat în 2011. Aici învaţă deja 41 de copii, majoritatea fiind din casta daliţilor, considerată de neatins. Se estimează că numărul lor va creşte până la finalul anului. Costul total al construcţiei: 33.663,73 euro.
 
„Să vizitez construcţia uneia dintre primele şcoli şi să mă întâlnesc cu copiii şi cu părinţii lor imediat după o expediţie himalayană a fost unul dintre cele mai încărcate de sens momente din viaţa mea. Tot efortul, energia, timpul, provocările s-au transformat în emoţie şi bucurie pură. Manaslu – 8156 metri, unul dintre vârfurile pe care mi-a fost cel mai greu. Manaslu, zona aflată la epicentrul cutremurului şi cel mai greu lovită. Manaslu, acolo unde sunt multi daliţi - cei de neatins - oameni greu încercaţi de viaţă şi de prejudecăţile noastre. Aici am ales să construim prima şcoală“, a explicat Alex Gavan.
 
A doua şcoală se află la 190 de kilometri de capitala Kathmandu, în satul Tekanpur, districtul Okhaldunga. Aici învaţă 111 copii. Cei mai mulţi sunt etnici rai, tamang şi şerpa. Costul total al construcţiei: 34.206,61 euro.
 
 
Iniţial, costul estimat pentru fiecare şcoală se ridica la suma de 51.000 de euro. Datorită unui curs fluctuant euro-dolari-rupii nepaleze şi a modului în care au fost gestionate lucrările, costurile au fost considerabil mai mici, făcându-se o economie de 34.325,72 euro. Astfel, organizaţia Karuna-Shechen a ajuns la concluzia că fondurile adunate în cadrul campaniei „Bucurie pentru Nepal“ permit construcţia unei noi şcoli de opt clase, în zona muntelui sfânt Gaurishankar (7.181 metri), în satul Lakaiguan, la 170 de kilometri de Kathmandu. Şcoala este ridicată acum în proporţie de 70% şi va găzdui peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.
 
„Dragi prieteni din România, sunt extrem de fericit că, datorită generozităţii incredibile a românilor, inspiraţi de prietenul meu bun Alex Găvan, pot să vă anunţ că deja se construieşte a treia şcoală în satele distruse de cutremurul din 2015. În ciuda tuturor dificultăţilor apărute - construcţia în zone izolate, şase luni de blocadă economică la graniţa cu India, inundaţii şi multe altele - nu numai că am reuşit să construim cele două şcoli promise şi copiii învaţă deja aici, dar am reuşit să economisim suficienţi bani pentru a începe construcţia celei de-a treia şcoli într-unul dintre satele grav afectate de cutremur. E o veste minunată, mai ales că guvernul nepalez nu s-a implicat foarte mult şi a trebuit să ne descurcăm pe cont propriu. Acum, datorită oamenilor generoşi din România, copiii nepalezi vor avea trei şcoli noi. Vă mulţumim din toată inima!“, a transmis din Nepal, Matthieu Ricard, preşedintele organizaţiei umanitare Karuna-Shechen.

 
Banii donaţi de cei peste 36.000 de români au ajutat la reconstrucţia vieţilor a sute de copii. Abandonul şcolar este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Nepalul, principalele cauze fiind sărăcia, condiţiile precare din şcoli, accesul dificil şi nivelul scăzut de educaţie al adulţilor. Mai mult, cutremurul de magnitudine 7,9 pe scara Richter a distrus peste 5.000 de şcoli, punând aproape un milion de copii în situaţia de a nu îşi putea continua educaţia. Jumătate din populaţia feminină şi un sfert din populaţia masculină suferă de analfabetism. 
 
Organizaţia Karuna-Schechen, una dintre cele mai importante din Nepal, a avut un buget de un milion de euro pentru intervenţiile umanitare în urma cutremurului devastator din aprilie 2015. Peste 10 la sută din banii donaţi au provenit din România în urma campaniei „Bucurie pentru Nepal“. Iar din bugetul alocat educaţiei pentru Nepal şi India in 2015, contribuţia donatorilor din România a fost de 41%. 
 
Campania „Bucurie pentru Nepal“ a fost lansată pe 19 mai 2015, de ziua lui Alex Găvan, în urma tragediei provocate de cutremurul din 25 aprilie. Aproape 9000 de oameni  şi-au pierdut viaţa atunci şi peste 22000 au fost răniţi. Avalanşa ce a urmat cutremurului l-a surprins pe alpinist in Tabăra de Bază de pe Everest. Supravieţuind, Alex a participat ulterior la operaţiunile de căutare şi salvare a celor aflaţi sub zăpadă. În final, 22 de alpinişti au murit.
 
Cele mai multe donaţii au venit de la persoane private care au răspuns apelului trimiţând SMS-uri în valoare de doi euro. De asemenea, donaţii s-au făcut şi prin sponsorizări, transferuri bancare sau plăţi cu cardul.
 
Suma de 106.576,68 de euro a fost transferată integral organizaţiei Karuna-Shechen. Banii din donaţii nu au finanţat niciun fel de cheltuieli administrative, deoarece campania de strângere de fonduri a fost derulată pro-bono de catre Alex Gavan si echipa sa, precum si de parterenii care s-au alaturat proiectului, iar Karuna-Shechen are toate costurile administrative acoperite de un finanţator propriu.
 
Performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, Alex Găvan (35) a escaladat şase vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. Pentru Alex, „să urci vârfurile din afară înseamnă, de fapt, să le urci pe cele din interiorul tău“. După ce, în 25 aprilie 2015, a supravieţuit cutremurului şi avalanşei din Everest, a iniţiat împreună cu echipa sa „Bucurie pentru Nepal“, o campanie umanitară pentru reconstrucţia de şcoli în comunităţile izolate din Himalaya. Alex este, de asemenea, implicat în numeroase cauze de mediu.
 

Campania „Bucurie pentru Nepal“ a fost susţinută de:

 
Prieteni: Ivan Patzaichin, campion olimpic; Oana Pellea, actriţă; Eugen Voicu, fondator Certinvest; Cătălin Tolontan, jurnalist; Liviu Drăgan, CEO TotalSoft; Cristian Lascu, speolog; Vlad Mixich, jurnalist; Adelin Petrişor, jurnalist.
 
Parteneri care au făcut posibil proiectul: Zitec, Zvâc, Netopia, Headvertising, Accountess, graficiana Tuan Nini, Mindshare, donatie.ro, Ana Florea, 148 Creative Sound Studio, Alex Tuhut Voice Over, CCIFER, Netopia mobilPay, OMA Vision, McCann PR
 
Donatori corporate: Certinvest, Cris-Tim, TotalSoft, Hyperion Media, Trend Consult, Hipo, TatKraft GmbH, Rohost, PC4U, Pierre Basma Consulting, Institutul Kaizen, Hyperion Media, Human Invest, Timac Agro, Paravion, Tatkraft!, HumanInvest, Timac Agro. 
 
Parteneri Media: TVR, Ştirile TVR, Gazeta Sporturilor, SapteSeri, RFI Romania, Adevărul, Adevărul de Weekend, Antena 3, Realitatea TV, Kiss TV, Dolce Sport, Radio România Actualităţi, Eurosport, Discovery, UPC, Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Observator TV, Expo TV, Itsy Bitsy, Radio Tananana, Gold FM, www.românia-pozitivă.ro, Click!, Men’s Health, Editura HAC, National Geographic, Cariere, HR Manager, Unica, wall-street.ro, FP România, Men’s Health, Think Outside the Box, Decât o Revistă, Auto Motor Sport, Casa şi Grădina, Femeia Azi, Dilema Veche, Historia, Beau Monde, Marie Claire, UPC, Wall-Street.ro, eMunte.ro, ExpoTV, Grand Cinema & More. 
 
 
citeste totul despre: