Bărbatul plătit să evalueze trupurile celor mai frumoase femei din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ross Hadley, un britanic în vârstă de 35 de ani, este ţinta invidiilor tuturor bărbaţilor. Bărbatul, antrenor de fitness, este „judecătorul” siluetelor celor mai frumoase femei din lume, cele 126 de candidate la titlul Miss World.

Ross, tatăl a doi copii, se ocupă de antrenamentele de fitness ale candidatelor Miss World, pregătindu-le pentru concursul care va avea loc în data de 14 decembrie.

„Aş vrea să pot spune resemnat că este o treabă grea şi că cineva trebuie să o facă, dar aş minţi. Este, probabil, cea mai frumoasă slujbă din lume. Sunt antrenor de fitness din 1999, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge aici”, a declarat norocosul britanic, potrivit „Daily Mail”.

Ross spune că, deşi toate concurentele sunt uimitor de frumoase, condiţia lor fizică variază, unele fete fiind foarte bine pregătite, pe când altele se prăbuşesc extenuate după antrenamente. 

„Au avut de parcurs patru teste diferite de fitness într-un interval de 10-11 minute. Am început cu o cursă de viteză de 500 de metri şi am continuat cu genuflexiuni şi flotări. Au făcut apoi burpees, un mix de flotări, genuflexiuni şi sărituri”, a mai povestit antrenorul, care a fost surprins de multitudinea de prieteni sau colegi de breaslă care s-au oferit să îl ajute cu „dificila” sarcină. Miss Africa de Sud, în vârstă de 22 de ani, este concurenta care l-a impresionat cel mai tare pe Hadley prin forma ei de zile mari şi disciplină, iar următoarea pe listă este Miss Anglia.

Deşi este înconjurat de cele mai frumoase femei de pe planetă, Ross nu are ochi decât pentru soţia sa Jamie, în vârstă de 28 de ani, şi cele două fiice ale lor, Molly şi Bella, în vârstă de şase, respectiv trei ani.

Citeşte şi:

VIDEO Transsexualii şi-au desemnat „regina“ frumuseţii

FOTO Miss Anglia a dormit pe străzi, în frig şi ploaie

GALERIE FOTO Miss World România 2014, o viitoare doctoriţă care iubeşte câinii comunitari

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite