A transformat o peşteră veche de 250 de milioane de ani într-o locuinţă modernă, cu tot confortul necesar
0Un bărbat de 38 de ani a renunţat la viaţa de oraş şi şi-a construit singur o locuinţă superbă, într-o peşteră. Aici, el se poate bucura de linişte, dar şi de tot confortul unei case moderne, cu toate dotările necesare.
În anul 2007, Angelo Mastropietro s-a îmbolnăvit de scleroză multiplă, boală care l-a lăsat parţial paralizat. El este convins că totul a pornit de la stilul de viaţă agitat pe care îl ducea, fiind directorul unei companii de resurse umane din Australia.
Astfel, a decis să-şi schimba radical viaţa şi să trăiască într-o peşteră. Dar nu ca un om al cavernelor, totuşi. După ce a cheltuit aproximativ 200.000 de euro şi a muncit timp de peste 1.000 de ore, Angelo şi-a construit în peşteră o locuinţă de vis, dotată cu tot confortul necesar, scrie Daily Mail.

Casa lui arată extraordinar, este frumos aranjată, are apă curentă, electricitate, încălzire centrală şi chiar un sistem wi-fi. Peştera în care Angelo a ales să se mute se află în Worcestershire, Marea Britanie şi are o vechime de peste 250 de milioane de ani.
Bărbatul o descoperise întâmplător, în anul 1999, când se refugiase aici în timpul unei furtuni care l-a surprins în concediu. Peştera fusese folosită ca locuinţă timp de 300 de ani, dar în anul 1940 fusese abandonată. A redescoperit-o în anul 2010, când a aflat că locuinţa din peşteră este de vânzare.

Peştera face parte dintr-o zonă unde se află cele mai vechi locuinţe în stânci din Europa. Apoi a săpat singur în roca dură şi a reuşit să transforme locuinţa aşa cum îşi dorea.
Atmosfera este atent păstrată, pentru că Angelo a folosit pentru decorare numai lemn şi piatră. Întâmplător, numele său de familie, Mastropietro, înseamnă în limba italiană „stăpânul pietrelor”.
„Cine ştie, poate că este ceva în sângele meu. Am pus multă pasiune în acest proiect, sunt mândru de ce am realizat”, a declarat fericit Angelo.

Casa din peşteră are o terasă uriaşă la intrare, ferestre mari, uşi de sticlă, camere intime, cu pereţi albi şi rame din lemn de stejar la ferestre.
Povestea modernizării acestei inedite locuinţe va fi prezentată într-un documentar, pe postul Channel 4.

